ciutura carmen luminita

dimineață când flori de gheață abureau gura respira tăcerea unei nopți scurte ascultam zorii cum plescăiau în voie de țărm peste toate mă trezeam că vreau să te gândesc să îți dau

stau întinsă pe spate sub mine zace un nesfârșit de lume ninsă adulmec urma căprioarei tu, vânător alungi viscolul pădurea ne cheamă caut izvorul tu, vânător calea vântului, casa pierdută și

m-a călcat sunt urme de sânge din cornul de piatră m-a călcat din fiecare rană cuvânt stins de sunet m-a născut m-a născut iar dincolo de ape așteptând așteptând colțurile zilei să

de unde vine apa? beau din gândul care mă îmbracă la sau cu sau în setea de tine din povestea care mă aflu demult femeie de la Dumnezeu uimită de îngeri tot eu sunt cea măruntă uneori

ai fermecat toate clipele să asculte cum cânt- descânt ape și bătaia inimii și- a puștii vânătorului de rațe și- a fâlfâitului de pleoape ai aruncat peste înainte și după plasa cu ochiuri

se revărsau apele-ape valuri-valuri te rostogoleai cu umbra în dunga de jos pe fanta soarelui-răsare din miraculos eu număram firele de nisip crabi și o sepie jucau hora dragostei de

s-a umplut câmpul de pitpalaci loviți de un marfar(rătăcit de sine) cântă despre ce îi doare sau nu știu au dreptate altcineva, târziu va înțelege somnul de pădure și de fată verde.

ochi căprui verde căprui lăcrimând albastru clipe sub așternut

să mă alin cu liniștea din tâmplă alung recele în golumi stropi din lună scutur peste foamea de vise adun cu buzele câte-o piatră din nerostite nețipate nevorbe ții minte? eu am umerii

Doamne ce șuieră-n mine păcatul cutremur de creier fără el aș fi moartă sau poate pastă de dinți pentru viermi prin gene legene nesfârșitul rostește-mă Doamne

scolioza muntelui deranj pentru iris dincolo de auz, se luminează iarba pe buza de piatră rădăcina dă năvală-n plămâni și roca împodobită cu eșarfe de gheață sau pe poteci adună-te

șoapte de noapte luna plină dăltuie umerii cu alb și apă din moarte năzar iele răstignești meduze- n carne cu sămânța ta îmi fierb sângele până la inima din minte

peste miocard a venit iarna stimulii dorm axial în pauza dintre anotimpuri se lipește reculegerea glanda nu ne aparține

liniștea poetului într-o vază cu flori fără aer și apă și totuși trăiesc cu apă din sângele meu exportat printr-un wormhole oranj

am scotocit zile am scotocit nopți și zborul păsării de pradă fără a ști să pun întrebări primei morți anunțate ..................... ceafa de lemn aplecată spre ochi îmi contemplu coroana

hai să bem până la marginea culorii geamătul lui Charlie din casa pescăruș ascultă umbra cum cade și repetă visul din vis hai să bem pân\' la nemargini să-nchiriem gânduri prin

dimineața clipele crapă sub epidermă salutându-se discret din spații-timp diferite

pipăi întunericul din artere între degete se-aud voci de coaste flotante prima zi de nenaștere un fractal de singurătate

de-atâta sluj printre ghețari alerg către muson fără astâmpăr cu pașii ploilor pe mare topind pădurea de sub mine iar verdeorbul din poet mi l-am găsit în pomul fără șapte frunze mereu

viața din spectru supunere ura din voi omoară începând cu violet cerul arde într-un pământ absolut până la magmă inima fierului mai bate un mileniu și-atât

scuipă o mie de nopți o mie de ținte din copacul nopții de fier să- ți acoperi oglinzile toate toate din minte .............. la orizont roșul sângelui vertical

în spasmul serii încremenită pe cerul gurii descântec să-mi fie durerea

pentru fiecare femeie desenez oglinzi întru nașteri pentru fiecare copil desenez fântâni cu izvoare înnodate pe cer pentru fiecare vers mă caută același sâmbure de noapte chiar și în

must go now ia furtuna de pe aripa îngerului tău must go în bețe de oase lasă-mă doar pe mine să-ți fiu lanț de argint