anamneză

ultimul vers e cel ce te pune pe gînduri. e ca o explicație a deranjului pentru iris. Și marea descoperire luminoasă capătă sens și trezește reacții. E marea revenire și înțelegere.
LIM.

primele doua strofe sunt interesante,misterioase si cuvintele au straluminari de rubin:se lumineaza iarba /pe buza de piatra...
a treia strofa pare rupta de context dar poate ca acest efect este voit

Dragii mei ,
LIM,
nu știu cum ai ajuns să mă înțelegi atât de bine ,ai intuit perfect,
Doamna Mamier,
a fost revelația , a adus cu sine un pragmatism de care duceam lipsă...
fidelitatea Voastră mă copleșește, toată afecțiunea mea

foarte interesantă această poezie.
foarte.
pornind de la titlu - anamneză, coborârea în memorie, inventarierea istoriei unei boli anume.
apoi realizezi, gradual despre ce este vorba.
scolioza muntelui - muntele cu axul strâmb; dar muntele însuși este o axis mundi; iar atunci muntele bolnav arată un univers bolnav în profunzime (cuvântul \"deranj\" mi-a dat de furcă un pic; l-aș înlocui, dar nu am găsit un substitut mai bun pentru starea poeziei); pe de altă parte muntele este umanizat; scolioza este o boală a făpturilor vii, iar muntele respiră (are plămâni ce sunt invadați de rădăcini - ceea ce iarăși este simbolic; sintetizând: muntele, simbol al înălțării, indiferent de forma prin care se realizează aceasta / prin cunoaștere, iluminare, suflu, răpire etc. / suferă o degradare umană - scolioza, căderea sa fiind subliniată de rădăcina care pătrunde-n plamâni; eșarfele de gheață care împodobesc roca / piatra este un simbol de stabilitate, o parte de eternitate, aproape de latura spiritului / eșarfa este o sugestie a curgerii, a spiritului, ce este simbolizat cel mai bine de apă și foc / ori aici înghețarea curgerii - eșarfele de gheață apar ca un giulgiu al morții; \"dincolo de auz\" - in divino - \"se luminează iarba / pe buza de piatră\" - lumina/focul/cuvântul la ieșirea din piatră - văd în aceste versuri un expir ca o mărturisire, dar și o chemare (o scânteie ce-aprinde focul);
primele două strofe sunt foarte bune - arată (cel putin cum înțeleg eu) o denaturare a esenței, ce survine asemeni unei boli, conducând la pieirea ei;
ultima strofă este o reformulare a mesajului, de data aceasta abordarea fiind una personală; pe poteci - curgerea, viața - adună-te gând - spiritul întrupat este disipat, aproape-o fărâmă, de unde indemnul - adio necuvânt - spiritul neîntrupat, speranța - adio moarte bună; finalul vine asemeni unei declarații - sunt bolnav de-o moarte chinuitoare și bolnav este întreg universul.

frumoasă anamneză.

cu același zâmbet,
pt.

p.s.: zâmbetul de regulă simbolizează ceva bun, nu?; eu așa știu...

o analiză obiectivă încununată de acel zâmbet cald, da , mi-am dorit ca percepția ultimelor cuvinte să fie demostrativă, da, am umanizat muntele tocmai pentru măreția lui, da, chinul nu este altfel decât greu, mulțumire de popasul prietenesc,aceeași,L

îmi plac poeziile-ascunse...
tot aici o să las semn către ultima poezie - cam sumbră și amară acea îndoială; am resimțit-o și eu deseori.
dar totui mi s-a părut o tușă prea intensă.
ca o tăietură.

același,
pt.