ciutura carmen luminita

Nu te feri,nu vine piatra peste tine! o ține mușchiul, verde cămașă strânsă pe stânci. imbracă-ți genele cu vise, peste ani, vei știi că mintea ta a urcat cărări strâmte spre chip de

Negru pe stânga, albastru la mijloc, negru pe dreapta,ușor se lățește fum spre icoană. Taie, deodată linie de aramă topită cu ban de aur în frunte, graniță, între cer și pământ. Sânge se

Petic de iarbă arsă răsare între buze de piatră. Mâna caută să prindă muchii ce taie. Agăț rădăcina de brad și aerul dă năvală în plămâni. Acum am curaj să mă cațăr. Vino tu , să mă remarci

Amestecă cerul pastel in verde-albastru, pentru ochi goi și trimite farduri pentru un chip nătâng de îndrăgostită. Pământul însoțește primenirea, cu creasta de rocă linsă, se naște iarna

S-au despletit munții în ape, curg perle spre mare, alearga,din piatră în piatră, viața, spre poale singure. Am privit: au ieșit flori de sub talpa ta, când călcai amintirile pe tâmple. Încă

Pentru așteptare de tine adun tăceri, mă scald, mai apoi,în vorbe de dragoste. Pentru dorul de tine risipesc priviri peste umbra mirosului tău. Din milă pentru inima mea, cad în genunchi

M-a botezat iubirea în păcat, cu mărgăritare prinse de gene. Îmi las sudoarea în fir să legene pielea, presar pasiunea cu știrea trădării, că, cer infinitului să mă penetreze și îl conduc din

Inchid pereți de stâncă peste trecut, nu găsesc cărare si urmă de pârâu lipsește. Unghiile mi se înfig în carnea de piatră, mai urc? sau rămân suspendat?

Contur însemnat pe fața iernii, am aflat inima desenată, alături, floare de colț. știai că o să vin. Atinge aerul cu gânduri despre mine și cheamă-mi numele. Doar iubirea răspunde!

pleaca! și ia cu tine furtuna de fulgi, pe spate de înger, mergi în bețe, înfige-le adânc în inimă. sălbaticule,pleacă! lasă-mi,în schimb, aerul tare și coama de munte.

Oglindă pusă sub nor si soarele duce luna pe brațe, nu moare ziua,alină,doar, facerea nopții pe pârtie de podiș. Ireală ,scară de piatră făcută să-mi meargă pașii pe valea dorului. Aștept să

Bucăți de sticlă mă taie, nu sângerez, trebuie că sufletul e gol, carnea e hârtie si picioarele calcă pe ore. Aștept să vină clipe de uimire să nu mai cred? că sticla e spartă și culoarea