ciutura carmen luminita

Mă ascund după fețe ridate să chiui trezirea, fiecare rânjet împrumutat, cu bunăvoință de rudă, e discret trecut cu vederea, inima își plimbă sângele prin vene străine de ură, răspunsul

Am plecat ochii înaintea gândului, vorbe nu erau, decât pași mărunți, ascultam, vântul, ciocănea la fiecare ușă, lemn afumat de amoruri evreiești, culori pierdute cântau aer uscat de

Au trecut ani. Umerii nu au gură să spună, au doar puterea să ducă atâtea amintiri. Uneori nu le mai simti greutatea, alteori, te- mbraci cu sentimentul că ai trăit frumos. Întâmplări casate de o

Recunosc, mă uit la arcul de cerc format de voința mea, peste ce îmi calcă gura. Recunosc, mă caut în puncte așezate simetric pe fiecare ochi închis cu care visez. Dincolo de zi noapte

Un subsol cald la nivelul frunții pași povestind anatomii, picioare fără chip, idei ambulante, 200 mililitri de ploaie în fiecare perfuzie agățată de tălpi, ascultarea se prelungește pe

Nu aveam imaginea clară despre cum mi-ai găsit lumina pe sub interzisul firii tale. Știam că, teama de a strica rosturi, ți-a înfipt fiecare tăcere în zile și nopți de nerostiri. Þesutul

Mat se deschide scrisul gri peste un asfalt croit anume pe un tipar de întrebări rămase aiurite de uimire durerea nu-și recunoaște corpul fără identitatea iubirii, sărate, literele vin să

Azi-noapte mi-am sorbit nodul din gât in spatele unei stele după care se lustruise praful. Am cules în urechi necredința, nu puteam să- mi mai ridic genunchii la gură să le mușc suspansul

Cântă un val, îți plimbă negru irișii spre sânge temperatura scade uitucă de pași pe uscat ne cheamă seara(și-a pus șervet sub bărbie) la o degustare albastră de fecioare cu voci de

Firele albe- poate ca tu le vei număra, pielea mea o cere Te vei îndrăgosti poezia lor e clopot mut.

Trece aerul verde al dimineții din care minutele își crapă tencuiala deslușesc vise modelate pe borduri multe pensule înmuiate în lumină crudă, oameni cu pagini albe lipite pe fețe, le storci

Prăfui făină de oase peste ultimul pastel cu dig și plajă, solitară, urechea-mi doarme pe un val, în goană, auzul caută urma piciorului tău. Barca am scos- o din ramă, eram geloasă pe lemnul

Mi- am deschis larg brațele să-mi capăt firea ce se năștea ieri, un potop de ochi lichizi scurge culorile foaie de tablă zgâriată de timp un pui de graur privește cum se- mprăștie norii din

Mi-a trezit dimineața un gând despre forma rotundă pe care o va lua călcâiul meu călător. Dintre fructe pomite, vorbe cuminți își deșirau iluziile, mi-am lăsat ger aspru să- mi îmbrace coapsele

Cu lăcomia ta, mi-ai luat nisipul arab. Ai gonit pașii să strivească umbra inimii pe care adormisem. Le-am dat de băut zeilor sângele meu, să nu mai simt noaptea. Neiertat să-ți plângă

Îmi cântă zâmbete roșii în urechi și ochii văd în culori de ape. Un labirint își așteaptă oamenii galbeni să- i măture aleile cu săruturi. Tu oprește- te, ascultă banca de piatră, recită