Ce voi face astăzi

Primele patru versuri (fără „de viață” la al doilea și cu o modificare la al patrulea) m-au atras, sunt deosebite, ca viziune, unde este pusă în evidență atenția, în sensul că vezi ceea ce privești, nu numai pentru a evita coliziunile, ci și pentru a avansa în propria ta ființă :

„Un subsol cald la nivelul frunții,
pași povestind anatomii,
picioare fără chip,
idei ambulante.”

Inedită și imaginea ploii :

„mulți mililitri de ploaie
în fiecare perfuzie agățată de tălpi.”

(după mine, în loc de „200” este mai bine „mulți” sau „destui”). Cred că „partea slabă” este de la „ascultarea” la „singular”. Nu prea „merge” nici ultimul vers. Aici este o mică filozofie. Prezentul este doar o clipă (defineam undeva clipa ca fiind intervalul de timp cel mai scurt, pe care mi-l pot închipui). Totdeauna în tine se află o clipă, care a venit și care pleacă. Totuși, dacă timpul vine, în întregul lui, să locuiască în tine, chestiunea trebuie dezvoltată. Pentru că survine întrebarea : în afară ce rămâne ? Și mai este o întrebare, dar nu mai complic această complicație…
Eu aș rămâne la versurile :

„Un subsol cald la nivelul frunții,
pași povestind anatomii,
picioare fără chip,
idei ambulante.
Mulți mililitri de ploaie
în fiecare perfuzie agățată de tălpi.
Concav viu,
zgomot singular,
flămând de nou.
Ziua se repetă,
pereții sunt mai strâmți,
timpul este supărat.
Ce voi face astăzi ?”


Ca titlu aș pune ultimul vers.

iau aminte la ce-mi sugerați,revizui acolo unde simt că trebuie,
vă multumesc pentru oprire și atenție, vă aștept să mai poposiți,lumiere