Elena Anyela Galea

ironic zâmbește deseori din trupuri destinate lui ca niște câini dresați să urmărească osul mare cu disperare să se țină de el și să sfârșească târâți în leșuri urât mirositoare. ecoul morții

îmi fac loc pe culoarul plin de bărbați care cu ochii holbați mă fixează insistent să m-afunde cu mâinile minții parcă în fanteziile murdare de doi bani și să mă despoaie fără milă de unica

nedumerită alerg prin ploaie iar stropii mari și grei își modelează șanturi prin pielea-mi încălzită, la soarele de ieri. mi se prelinge iarăși părul, doar lung și ud pe spatele de unde prin

această liniște divină mă face să renasc și să m-apropii de tine cu fiecare clipă mai mult, chiar după moartea de fiecare zi pe sub a cărei pelerine pășesc aventurându-mă inconștientă

cu gesturi fine și plăcute atenții ți se strecoară pe sub piele ca acele de la seringi hrănindu-se fără rușine din seva ta răcoritoare cu gurile bolnăvicioase ca de ape sfinți. nevoia lor de

conservatoare lupt contra invaziei de idei ce îmi cuprinde corpul cu viteza veninului de serpi și în încercările mele cedez neputincioasă cum fac mereu. îmi aștern pe hârtie într-o ploaie

împărțit ca pâinea, sufletul sângerează cu fiecare felie tăiată și oferită celorlalți ca un dar cel mai de preț poate, însă peste care se așterne mucegaiul cum se așterne prin viețile tuturor

dincolo de zâmbetul prostesc care mi-l afișez pe chip cu talentul de acum învățat pe de rost, se ascund iluziile obraznice cum că te-aș putea reavea într-o zi ca atunci când eram

caut prin rafturile dulapului plin ceva special, cred cu dorința pornită să ies să cunosc un alt loc mult mai bun sau să mă păcălesc cu un gând pozitiv cu o imagine falsă. mă îmbrac, mă dezbrac

în casa de pe plajă soarele nu ajunge niciodată să-și reverse lumina printre sticlele de bere răsturnate de vântul ce le cântă în gură mișcând golul din ele. sfidând priviri confuze, e a mea

freamătul blând al merilor înfloriți împrăștie parfumul dulceag prin toată grădina sufletului meu umbrită de bolta norilor cenușii așezați parcă de un designer intern asortați cu zidurile unui

caut grăbită în modesta-mi librărie a minții ori de câte ori am nevoie de un răspuns, unul scurt și obiectiv al cărui efect să lase trupul din față străpuns ca de un fulger. de asta printre

pe străzi zace întunericul cum liniștea-n morminte stă în suburbiile întunecate prin nor de fum sunt gangsterii. doar câte-un foc de boschetari mai luminează calea celor ce se grăbesc s-ajungă

Sunt obositã, De rutina bãtrâna, Îmbãtrânitã, de stress Și timpul urât de afarã. Ploaia murdarã, cade Peste geamurile Si mai murdare a mașinii, Mașinã, dupã volanul cãreia, Mã

mă ridic în capul oaselor lui, ale corpului, corpului meu și îi fac companie fără să cuget urmând instinctul animal din el. Îi place mirosul de ouă ochiuri pâine prajită și îl îmbuc

Împleticire de trupuri într-o coregrafie amplă Înconștiența beată a minților perverse, Șcenete întruchipate într-o comună sală Unde în pași de dans renasc perechile alese. Pe trupul tău simți

și porumbelul alb își luase zborul purtând pe aripi adunat tot dorul înspre tărâmul mult visat de toți râvnit lăcaș de cult al noilor adepți. în vechiul sanctuar călugării rostesc, parole în

durerea profundă se transformă în strigăte înăbușite de orgoliu iar în susurul apei se pierde spuma cu miros îmbietor care îmi acoperă trupul ca un veșmânt interzis. simt cum mă adâncesc în

Premoniție cu sunet este siglă de renume Bal mascat, rătăcire în costume În costume transparente, imorale, indecente Senzualizând conturul țesăturii imperfecte. Se redă într-o samba de cuvinte