Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lumea ascunsă

1 min lectură·
Mediu
durerea profundă se transformă în
strigăte înăbușite de orgoliu
iar în susurul apei se pierde
spuma cu miros îmbietor care îmi
acoperă trupul ca un veșmânt interzis.
simt cum mă adâncesc în prăpastia
plină cu euri pierdute din trupuri
de oameni abandonate în fantezii.
tristețea se îngroapă cu nesimțire
în sufletul meu și așa orfan.
doi clovni improvizează un dans murdar
și batjocoritor aruncând privirile iscoditoare
ca pe două zaruri
printre chipurile fațarnice din marea sală.
ca din senin cortina se ridică
în fața mea unde actorii falși
gesticulează un teatru mut.
aș vrea să pot fugii însă mă simt legată
atât de strâns de parcă și mintea
îmi e-nodată și în curând ajung să fiu
înconjurată de spiriduși caraghioși
ce animează atmosfera cu rânjete
gălăgioase de după care se
întrevede salvarea mea
printre plăcute zgomote de șiroieli
și mândră o acompaniez
în piruiete vesele sub apa de la duș.
003.970
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
150
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Anyela Galea. “Lumea ascunsă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-anyela-galea/poezie/1831868/lumea-ascunsa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.