Lesenciuc Teodor

Unii spun că lumea va sfârși-n foc, Alții în gheață. Din ce am gustat eu în dorință Mă dau cu cei ținând de foc. Dar, de-ar trebui sa mor din nou Știu, cred, acum destulă ură, Să spun că-n

Trântesc ușa în spatele meu jurând că este pentru ultima oară. Mi-a ajuns. Îmi vine să sparg ceva, să lovesc până când nu mai știu de mine. Zece ani pierduți, o viață de om aruncată la gunoi.

Ruben se trezi, ca de obicei, primul. Fratele lui, cel mai mare leneș care exista, se lăsa greu convins să-și deschidă ochii. Coborî atent din patul pliant, înjurând fiecare scârțâit. Respiră

Sunetul ce i se rostogoli din gât era îndelung exersat, grav și amenințător, duios și agresiv în același timp, chemarea repetată de împerechere a cerbilor vibră peste pădure. După ce liniștea se

Auzi oasele câinelui pârâind sub piciorul lui și apăsă până când spinarea animalului cedă. Un pumn, doi, direct în botul ce se arunca spre mâna lui, și ochii cafenii se închiseră pentru a nu se mai

și când atingerea ta nu mai ajunge, când zâmbește și atunci te iartă și ți-o trage pe la spate, tu nici nu știi. dur, ca un gol în piept și în capul stomacului te rupe. și te rupe.

Sluga Din-le nu știa nimic despre disperarea și groaza prin care trecea întreaga țară în anii de după război, nici nu-l interesau prea tare asemenea lucruri, el avea burta goală și asta-l durea

E sȃmbătă seara, și căldura-i dusă Dau pe BRE-TV unde gala-i pusă Aștept cu nerăbdare un campion mondial Ᾰștia-mi dau reclame și reclame… iar. Dă un interviu și moașa lui Bute Vedeți voi

Cȃnd eram mic eram absolut sigur că voi trăi pentru totdeauna. Ba mai mult, c-o să fiu pururea tȃnăr și nici o boală sau vreun neajuns n-o să se atingă de mine. Ce știam eu… Sunt locuri, aici

Demult a fost o dată un rege prea bătrȃn și-avea regat puternic și întins era ținutul Regelui Degain. Puterile la capăt și aproape erau gata Suflarea de rege, venea greu și anevoios Un ultim

Pe fundul mării moarte se naște legendă Se naște un înger, cu aripi smolite Prin ceață și fumuri, prin gropi abisale Volburi de spume și sȃnge înghețat, Răsare un zeu. El nu-i Dumnezeu, nici

de-aș fi din nou copil ți-aș săruta poza de fericire și mi-ar ajunge. m-aș mulțumi cu un fel de iubire ce nu mai există o atingere sfioasă și un tremur în ochii tăi mi-ar fi destul. de-ai

Simțire Toți cei care așteaptă dimineața trebuie să învețe să trăiască noaptea. Iar pentru mine – noaptea și întunericul sunt tot ce știu. Tot ce sunt. Treizeci și opt de pași stânga după ce

Veronica, fată bună… - Eu am locul 8. Au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus. Sprȃncenele mele se arcuiesc mirate. - Eu am șapte, îi spun revenind la ocupația anterioară. - Opt este

Bărbatul îl luă de mȃnă și se aplecă spre el. Pentru prima dată îi văzu chipul. Involuntar alunecă trei pași în spate, fața omului era mai respingătoare decȃt un șobolan, și toată lumea știa că

De pe bancheta din spate putea vedea că se îndreptau afară din oraș. Vru să-l întrebe pe șofer unde-l ducea, dar unchiul îl asigurase că o să-l aștepte la destinație. Nimeni nu trecea peste dorințele

Ȋn Braunau, toamna venea întotdeauna în grabă. Ado putea vedea asta după cantitatea imensă de frunze care zăcea pe trotuare. Nu știa ce anume căuta în Braunau, nu auzise nimic despre locul acela

Scoase de ghidon motocicleta din garaj. După ce o propti în piciorul metalic, se întoarse pentru a încuia la loc ușa cu lacătul. Momente mai târziu, după ce aerul aspru și reavăn de munte îi curăță

Poate asta ar fi trebuit să facă și el, poate dacă murea de tânăr nu ne futea viețile și nouă, întotdeauna am crezut că decât cu un tată ca al meu mai bine fără. Știu că toți orfanii mi-ar sări în

I Pe drumul îngust și pietruit ce leagă Lupeniul de ținutul muntos al Strajei, acolo unde începi să simți că aerul e mai aspru și că vântul e ceva mai tăios, un tânăr pășea agale prin pustiu. Își

Pur și simplu nu-i mai păsa. Aruncă telefonul pe pat și păși obosită spre baie. Era obosită – întotdeauna obosită – nu conta dacă era dimineață sau seară, oboseala se furișa în trupul ei vlăguind-o,

un tei bătrân luptă la poarta casei mele parfumul lui te-mbată de departe, e obosit și plictisit de oameni și a cerut un prieten plopul a crescut demult și e mai mare mai tânăr și cam

acesta este imnul, aici se-ntâmplă soarta oda neînvinsului, moartea slăbiciunii aici este. sentimentul nemuririi mă revendică pentru ceea ce sunt, și cere (sânge). dinți și mii de ani între