Inima-mi pulsează in urechi,
iar timpul măsoară
ca un secundar bătăile inimii.
În canalul lui Eustache
se aud sunete înalte necontenit,
din zori pîna-n noapte,
lăsîndu-ma cu nesomnul
mereu
Ce timp urît !
Cînd plouă, cînd mai ninge,
Cînd urla vîntul
Printre plopii goi,
Iar soarele de loc
Nu mai apare,
Parca-i decembrie
Și frig este în noi.
Iar soba dogorește
Ca în
te-am așteptat, te-am căutat
și tot orașul l-am umblat,
am hoinarit pe străzi hai-hui,
de dragul cui?
ceasuri întregi am așteptat,
am întrebat și-am cautat,
din poartă-n poartă am batut,
de
Amestec
am luat
un pic de pămînt
cîteva raze de soare,
cîțiva stropi
din ploaia de primavara
și le-am amestecat.
aluatul astfel obtinut,
l-am pus la copt pe pamintul
inrosit de
Te voi păstra în gîndurile mele
Ca pe un rod născut din visuri moarte,
Și-am să picur peste el regret
Ce-i vor păta petalele curate.
Și ne-nțeleși vom plînge împreuna
Și vom căta răspuns la
Dispare și apare
Într-un joc nebunesc
Al iernii măreț
Astru regesc
Asemeni inimii mele
Care va dispărea
Asemeni sîngelui meu
Care va pleca,
Va pleca
În altă lume
Să te caute
Dispare și-apare
Într-un joc nebunesc
Al iernii măreț
Astru regesc,
Asemeni inimii mele
Ce va dispărea,
Asemeni sîngelui meu
Care va pleca,
Va pleca în altă lume
Să te caute mereu
Iubirea,
Am luat urma trupului tau
De pe canapea,
Mirosul parfumului lăsat
În cameră,
Scîrțîitul pașilor pe
parchetul uscat de vreme
Și ecoul glasului ce-mi
Răsuna in urechi
Și le-am amestecat
Mi-e sufletul
Un arbore
Cu rădăcini
Adînc înfipte
În trupul tău
Și-mi trag seva
Din venele tale
Arcuite peste
Imensitatea
Cîmpului cu flori
Albe și roșii
Cu iarbă
Pîna la genunchi
Cu
Inima omului
Ar trebui să fie
În formă de cub.
Totul s-ar înmagazina perfect.
Iubirile s-ar așeza
una peste alta,
Intersectate...poate
Cu deziluzii sau dezamagiri,
Reușite și
Le grande homme
Chez un tailleur de pierre
ou je l\'ai rancontre
il faisait prendre ses mesures
pour la posterite.
De frică să nu rămînă anonim
se duse la pietrar să-i facă
A murit instantaneu
străpunsă de imaginea
cuțitului cu lamă de speranțe,
pentru simplu motiv
că a dorit să scrijelească
pentru eternitate pe inima
cuvîntul...iubire.
Iubirea
fragilă
tandră
disperată
dar și violentă uneori
frumoasă
ca o seară senină de vară
Această iubire
tremurînd ca un copil
în întuneric
și sigură pe ea
ca un om liniștit în
Ești vis.
Ești lumină,
Esti soare și chin,
Arsura pătrunde
Prin piele...venin
Se prelinge-n artere
Și urcă încet,
Prin inimă trece
Plutind mai discret.
Ecouri în romburi
De
Zorile păzesc nopțile să nu adoarmă,
trezindu-le la primul cîntat al cocoșilor.
Lumina solară pătrunde în Univers
prin perdelele ridicate
de mîna invizibilă a Destinului.
Este lumină, este
La munte...diminețile
întotdeauna sînt răcoroase,
iar aerul zbîrcindu-se
de bătrînețea nopții trecute,
lasă peste natură
picături mari de rouă
ce spală rănile
provocate de duelul
necontenit
Trei chibrite am aprins
Unu cîte unu-n noapte.
Cel dintîi ca să-ți văd chipul
Pe de-a-ntregul de se poate.
Cel de-al doilea, să-ți văd ochii,
Iar al treilea l-am aprins
Să-ți zăresc gura cea
Pregătește-mi un pat
de scoici și alge să dorm,
iar susurul valurilor
ce se sparg de țărm
să mă învelească.
Pescărușii să-mi cînte
la ureche
Simfonia mări-nvolburate,
cînd soarele-și va
