george vasilievici

1.SE IESE Oricine poate fi masa musculară a planetei ce nu se împacă bine cu sine. Sau atomul ca omul aflat singur în această situație. Doar ce ne seamănă ne împletește Gânduri. Privesc

vârful rupt dar ascuțit al timpurilor noastre melcul vagabond și iute numit cu aroganță limax statuia de piatră vie ce se pișă pe ea auzind cum îi bate inima spațiul dintre subiect și

în clipa de față se înghesuie toate amintirile precise și grăitoare petrecute într-o perioadă goală de orice secundă. sunt universal. și iubirea o gaură neagră despre care știu cu ce se

1. iubirea noastră. nu poate fi comparată cu o frunză căzătoare ce strălucește roșu până atinge pământul. pomul în care se coc stelele se usucă. în ochi lumina veștejită dezvăluie un interior

1. Nu vrem să alegem calea cea mai simplă. Ne dăm la tâmplă. Vrem sa străbatem viața cu un rezervor de sânge Chiar așa, ne-ajunge?Tu ce crezi, Ca am ajuns la poarta doi cu doiul? Că am ajuns

sunt plin de nervi mănânc numai lapte și fiere ascult ascuns în întuneric cum răsare soarele nu mă implic dar spionez în vederea unui posibil schimb de informații cu cei ce nu dorm

TINEREÞEA tinerețea nu are nevoie de mine. a învățat să se fecundeze singură. mă aruncă peste umăr și nu se mai uită înapoi. privește fix înainte și în ochii ei înoată

pe plajă se antrenează boxerul. lovește în aer ca în cel mai aprig dușman. deasupra pescărușii. nu voi afla nicicând dacă s-au strâns acolo să-l vadă pe el sau pe mine. măcar să le placă

întrebarea a fost dacă mă ține. nu am raspuns eu, ci cel ce mi-ar fi placut să fiu, cel despre care nu știu nimic nici până în ziua de azi, când degeaba mă uit după ea prin zidul de

Stai! Sunt pe drum. Oprește-mă acolo Ori nu mă voi opri niciodată. Din mine nu se vede. Eul poartă numele existenței sale și trebuie crezut când spune că există. Sunt un om mic Sunt un om

Să nu iei somnifere cu alcool Mai bine încearcă strugurii Și lasă vinul. Visul se va infiltra prin țevile de apă caldă ce spală mintea de suflet. O nemărginită Rețea de posibilități Formând o

copiii fără părinți sunt cei cu care dimineața se spală pe față părinții fără copii. ei aparțin cerului, jumătate concret, jumătate utopic, și râului incomplet. înotul și zborul lor

Adevărul, numai el contează Altceva nici nu există Nici măcar înțepenirea clipei cât I s-ar potrivi. În urma timpului rămân Copil bătrân. El mă străbate cum o anacondă Trunchiul de

Ce se vede prin oamenii de gheață? Migrații de limpezime ce-ating sfârcul lui Dumnezeu Și conduc totul cu promisiunea Lui totul plus unu. Amăgirea ne face directorii Spitalului de

Sufletul trebuie crezut pe cuvânt Deși uneori se înșeală cu privire la Ce-l umple dar niciodată la ce este. Și este spre binele nostru să-l credem pe cuvânt si astfel să-l numim chiar dacă

E criză. Păsările s-au oprit în zbor și au blocat culoarele. Nu mai circulă. Să facem economie la bătaia din aripi. Se urlă-n difuzor deși nu e niciunul pe-aproape. Noi tot împingem la

carnea noastră, o reacție de moment a pământului de a-și stoarce coșurile în care a copt viața. bătrâna din fața cantinei este o floare uscată ce nu a făcut semințe. suntem aruncați atât de

fac cum simt, m-am gândit mult la asta. sau cum au spus înțelepții: gândesc cu inima. ea nu vede munții drepți, așa cum sunt văzuți cu mintea ea vede sângele, ochii ei fiind

Ce nu-nțeleg nu văd, La fel cum ce nu văd înțeleg. Þipătul apei sparte pe acoperiș. Scânteia. Dacă e noapte se visează. Nu trebuie să ne băgăm în pat Pentru asta și în nici un

mă lupt cu mine pentru mine. în timp ce mă câștig mă pierd. trăiesc datorită faptului că m-am ucis și mă iubesc urându-mă. mă îngrop. mă plâng și-mi zic că și cu mine și fără mine viața mea

* Fericirea mă blochează. În fața ei până și cuvintele mi-o iau invers și se varsă în sucul gastric. Înțelesul lor trece în sânge. Cu restul nu mai are importanță ce se întâmplă la fel cum nu are