Poezie
când stă
ție
1 min lectură·
Mediu
Asta-i fuga mea din realitate,
Cuvinte negre pe hârtie, văzute
Din afară.
Prima dată m-am întrebat
Unde mă duc, încotro fug.
Până s-a demonstrat
că nu eram eu cel ce întreabă,
eu fiind singur
în camera goală.
Până să-mi răspund însă
Iată-m-aici.
Imprimat pe hărtie, momentul
Se va derula în permanență.
În bagaje mi-am pus doar iubirile.
Tu ai părul de apă și nu îți convine.
Dacă nu-l strângi în coadă
Te-nneci. În rest curăță orice
Sete de cunoaștere.
Ursuleții harribo trec pe lângă
Noi și ne salută de când nu îi mai
Mâncăm. Au crescut mult.
Unii au și pui.
Realitatea este una și bună
Chiar și când este alta.
Din gurile paharelor de cristal
Ies întregi teorii cu privire la cerul
Gurii mele. De ce este mai mic
Și ce caută acolo.
Așa este la om, cerul mai jos de creier
Să-l poți atinge și să-nțelegi că așa-i și
Pe pământ. Și mai ales ce mică-i clipa.
Se vede când stă. Și stă doar pe hârtie
Și numai dacă ne cunoaștem bine.
0135053
0

dar numai in aparenta deoarece caruselul de semnificatii aflat in spatele textului e disimulat si plat
parca ai scrie din plictiseala asa ca sa faci ceva sa-ti consumi timpul
\"În bagaje mi-am pus doar iubirile\" e cliseu am si eu 2,3 poeme unde folosec cliseul asta si cred ca daca stam sa luam la mana mai multe texte sigur il gasim (nu stiu frecventa dar asta e alta problema)
in concluzie poema e stearsa pana la banalitate evident din punctul meu de vedere subiectiv :)