Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cerul începe din Tine

3 min lectură·
Mediu
În fiecare an trăiesc și ziua morții mele.
După ultimele calcule am douăzeci și șașe de ani
și douăzeci și șașe de morți.
Și astfel viața câștigă toate bătăliile
dar niciodată războiul.
Pentru că mă gândeam prea mult la tine
în zgomotul acestui câmp de luptă,
îți crescuseră flori vesel colorate în cap.
Așa a aflat de fapt ce gândeam despre ea.
Și tot așa se apropie de mine. Mă adulmecă în șoaptă
și se-ntinde.
“Sunt o cerșetorare la colțul gurii tale.”
Cu gândurile pe care mi le dăruia în schimb se hrănea îngerul
din mine, făcându-se mare. Crescând de la Eu la DumnezEu.
Pentru că eu scufundat în adâncurile vieții
de aici de pe trotuarul ce îmi hrănește dansul
în fața lumii ș-a luminii o învelesc cu paradisul în
fiecare noapte rece înțepenită în ochiul cărnii mele
cu capul pe pernă și cu fața întoarsă spre îngerul din mine
privirea îi alunecă puțin într-o parte atingând același vis
în care zebrele cu dungi paralele se opreau și îmi zâmbeau
pentru ca eram foarte natural despicat dintr-o femeie pe care dorința
mi-o injectase în sânge. Tu. Cum se zice.
Cu acest gând m-am asezat pe trepte. Lângă un stol de pescăruși.
Tu te-ai ascuns de mine-n mine.
Biserica era așa de grea încât aerul din jurul ei
era foarte ușor de respirat. Doar tu ești mai ușoară
și te ridici deasupra lui plonjându-mi în suflet.
“te iubesc până când nu va mai veni toamna”
amintirea acestei clipe mă aruncă pe țărmul
din burta mamei mele pe unde de nenumărate
ori mă plimbam singur. Și tot așa visam.
Acolo am atins pentru prima dată timpul ei.
Știind cum trage de minut. Cum îl întinde în ore
Fragede și infidele. Cu tot adevărul meu
Închis în ele.
Și adevărul e că este bine aici sub cerul cu această
Formă și culoare.
Că paradisul este în drumul meu,
dacă nu crezi privește indicatoarele.
Ea se așează lângă mine. Nu vede stolul din spatele meu
cum nici eu nu vad norul în care și-a prins părul din care
a început să plouă.
Ca de fiecare dată spațiul se restrânge.
Ea se adâncește la infinit pe contrasensul
privirii mele cu vârful privirii ei înfipt în
veselie.
Se picură prin perfuzie până când în urma
Implantului am două priviri, două respirații
Și două suflete.
După acest ultim calcul am patruzeci și nouă de ani
Și patruzeci și nouă de morți. Însă mult mai fericite.
Căci două vieți înving mereu o singură moarte.
Zâmbesc și tac. Tace și ea.
Și mă privește și Mă îngerește.
0106416
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
428
Citire
3 min
Versuri
55
Actualizat

Cum sa citezi

george vasilievici. “Cerul începe din Tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-vasilievici/poezie/90514/cerul-incepe-din-tine

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bbB
Distincție acordată
bb
\"Sunt o cerșetorare la colțul gurii tale.”

“te iubesc până când nu va mai veni toamna”
“te iubesc până când nu va mai veni toamna”
“te iubesc
până când nu va mai veni toamna”
până când nu va mai veni toamna”
“te iubesc până când
\"te iubesc\"


“te iubesc până când nu va mai veni toamna”

Mi-am imaginat primul vers ca fiind titlul unui poem in care un acelasi vers superb se repeta de mai multe ori.

Mi-a placut poezia ta George, normal ca mi-a placut pentru ca este scrisa pe \"contrasens\", cumva impotriva tuturor toamnelor si a tuturor mortilor despre iubire si timpul acela atins al unei iubite imaginare sau nu.

Da, asa da !




0
@lucia-firefly-popescuLP
Foarte frumos!
M-a \"uns\" la suflet.
Merci!
0
@eugenia-reiterER
Distincție acordată
Eugenia Reiter
Cu gândurile pe care mi le dăruia în schimb se hrănea îngerul
din mine, făcându-se mare. Crescând de la Eu la DumnezEu.


Biserica era așa de grea încât aerul din jurul ei
era foarte ușor de respirat. Doar tu ești mai ușoară
și te ridici deasupra lui plonjându-mi în suflet.

“te iubesc până când nu va mai veni toamna”


Căci două vieți înving mereu o singură moarte.

atat de frumos ca nu stiu ce sa aleg mai intai. stiu ca l-am citit acum vreo ora (poate doua) si l-am pus acolo unde trebuie pentru a fi citit (si recitit) si de altii.

dupa ultimul calcul am treizeci si sase de ani
si treizeci si sase de morti. nefericite

felicitari!









0
@daniel-puia-dumitrescuDP
“Sunt o cerșetorare la colțul gurii tale.”
... si nu numai pentru asta, cred ca merita citit textul. Felicitari!
E cam lung, cam lung, dar frumos ... cateva schiopatari, dar nu multe. :)
Mai trec.
0
@anca-julietaAJ
anca julieta
câtă bucurie...

am recitit POEZIA...vroiam să mă bucur. e frumoasă baby... mi-a adus aminte de noi, cum suntem, pentru ce suntem... aseară nu mai știam, și poate nici ieri... și poate nici tu...
atâția oameni cunosc acum iubirea noastră... e minunat baby
da, poate că nu o să rezist lângă tine, n-am de unde să știu asta.... acum te iubesc... și nu vreau să mai știu altceva. vreau mereu prezent.
0
@mihaela-maximMM
Mihaela Maxim
...frumoasă foc.
\"Și mă privește
Mă îngerește.
\"
cu drag citesc, recitesc.
miha
0
@liviu-nanuLN
Distincție acordată
Liviu Nanu
George, așa ai vrut tu să scrii \"șașe\"?. Sau ți-a scăpat? Despre poezie numai de bine, deși cam lungă pentru gustul meu. În sensul că mi-a plăcut, fără să cad pe spate. Am găsit cîteva versuri remarcabile pe care însă nu le mai exemplific, au făcut-o alții înaintea mea. Cred că puteai scoate 3 poezii la fel de bune.
0
@george-vasilieviciGV
george vasilievici
mi-a scapat liviule, am dat pe langa.

ma intrebam ca prostu zilele trecute.
un suflet are sanse mici sa nimereasca in trupul ce i se potriveste. ce sa mai vorbim de doua suflete.
0
@miriam-cihodariuMC
Miriam Cihodariu
poezia asta e asa de frumoasa, ca e de nerefuzat ecranului.
e mai frumos pe ecran pana si decat wallpaperul cu nightwish
poate asat e exceptia d ela regula de permanenta.
Cerul incepe brusc, asta e tot ce stiu.Brusc, dintre oricare mine si oricare tine care se gasesc.
Sanse mici, dar si cand se-ntampla.......
Multumesc pentru infuzia de speranta imateriala.
0
@george-vasilieviciGV
george vasilievici
va multumesc pentru atentie. textul face parte din volumul CALABIS in curs de aparitie la editura Vinea.
nu pot spune decat ca ma simt bine citind comentariile domniilor voastre mai ales ca sambata am primit premiul pentru poezie in cadrul colocviilor tomitane.
0