Mihaela Maxim

ți-am servit zilnic câte un pahar de sânge proaspăt mustul orelor în care ne priveam, exacerbați de sentimente, amintirile puține la număr… puneam câte o perlă smulsă din același șirag trebuia

abia mă desprind…de pe pietrele gândurilor… mucegaiul clipelor mi-a împăienjenit ochii fixând în eter abisul aceleiași despărțiri...nu-mi dezveli tristețea, a doua pleoapă a mușchilor mei circulari

adânc în mine cuvinte cu fața la perete gând răsucit în colivia simțurilor fân de toamnă îneacă miros de nostalgii gol temeinic spațiu crucificat vid dumnezeu în zare o caleașcă de

pe dinauntru… inima ca un pepene… să vii să-l tăiem, împreună-ți spuneam și-ai venit... cu briceagul cel mic gheară sau rază în ochiul încruntat viitorului nici nu mai știu unde s-a odihnit

răsucit de trei ori peste cap sfoara invizibilă i-a tras prin gânduri spirale magice încolăcit în sine arc lingându-și cercurile de lumină cu vârful degetelor plonjează între ultimele

va veni o zi cu aripa negru-încordat pe marginea mâinilor pline cu seve degete-pene tuciurii de cerneală să-mi smulgă pletele speranței din coate, din oase, din coaste și rădăcini de rugă

lacrima zorilor pe tâmpla ierbii răscolea tăceri fără limite visele zdrobeau carnea orelor alergând ultimele răsuflări către zi cenușa norilor nu mai ascunde nimic… stereotipul umbrelor

Dintre toate creațiile omului, cel mai mult mă fascinează Dumnezeu. Spuse ciobul în fața ideii de sticlă. mi-ai adus liniștea cu un singur cuvânt nenumit(,ă) printre voi ulciorul cu vise,

nebunul șchiop își potrivea ușor în palma frunții ei ochiul de dor sub umeri ascundea cocoașa firii și-nchis în piept delirul amăgirii cu mâna-n cercul lacrimii sădea un colț de apă vie

deghizată în veriga unui lanț de iluzii promisiunea unui adevăr …brațele singurătății zdrobesc ființa picurând un chip cu sânge de strugure vinul tăcerii aleargă prin venele deschise precum o

am un gât în traistă îl dau ieftin... vrei să-l iei tu? s-au mai trezit și alții vezi că la amiaz’ se scumpește… bine. ai trecut și ieri, ți-am lăsat în incubator o pereche de

I \"Þara nimănui\" Ochiului ratat priveste strâmb roata carului frânt încolțită cubice gene rotesc spasmodic doar periferia unui sentiment patriotic scăpat din lanțul deșertului veneau cândva

mi-a plăcut mult fluturele tău de lemn cu aripile descheiate umbrele prin care ghiceam viitorul cercurilor de lumină trupul abia siderat sub pânza de paianjen a dorului din care țeseai

Am gasit pe un site, poeziile dumneaei, îmi plac foarte mult m-am gândit că poate și voi o apreciați. Până reușesc (dacă reușesc, momentan ...nu prea am găsit nimik, dar caut) s-o aduc pe situl

Vă aștept pe toți să aprindem În inimă licuricii Speranței Cadoul meu aniversar a 15 Ani de când ne cunoaștem. În fond, a fost alegerea ta. Acest pariu l-ai câștigat tu. Fie ca data

De vorba cu ființa mea subtilă Eliberat de vise, gânduri și cuvinte De oameni, fapte ore și morminte Îmi potolesc menirea de argilă Plutesc pe cer, stejar printre bărcuțe De-aș ști că-s

ceață fierbinte în clepsidra ochiului cercuri topite pe oglinda sufletului mi-ai călcat în-cu picioarele un sentiment îmi vine să-mi …simt gândurile trase pe sfoară înșirând, înfigând aceleași

I jumătatea mea de găoace citește, surâde și tace gălbenușul a intrat în vacanță noi ne iubim două coji separate cu margini zimțate sorbim de pe albii pereți în imagini ultima transmisie