Poezie
lacrimă de lemn
luna otrăvită și galben de păpădie
2 min lectură·
Mediu
ceață fierbinte în clepsidra ochiului
cercuri topite pe oglinda sufletului
mi-ai călcat în-cu picioarele un sentiment
îmi vine să-mi …simt
gândurile trase pe sfoară
înșirând, înfigând aceleași perle în vechiul
colier de tăcere
m-am ridicat din el…incoloră, inodoră și stupidă
creatură străvezie
erau împrejur numai chipuri de lună rânjind apoi
ea, plină ochi, îmi spunea hai, vino și tu să ne jucăm
tu să mă bei, eu să te beau
să-ți sorb carnea viselor aburinde de pe tăceri
eu zdrobită numai ochi și urechi
urechi de ceapă în ciorbița de liniște
numai ochi, apoi, albuș de noapte fiert...
-să-ți sorb din cana pleoapelor cu jumătăți de măsură
alandala mâini și picioare stomace
trupuri uscate de sentimente răsucite ascuțite, târziu
rămâneam privind amândouă, una în cealaltă
urmele fierbinți ale pașilor tăi
care de-o parte, care de-o alta
pe nisipul tăcerii
durerea zăcea, ucisă între două lacrimi
ca-ntre două coperți rumegânu-mi ființa
presându-mă…
am ridicat podul lacrimilor
greu pe stâlpii ruginiți ai pleoapelor
la înâlțimea privirilor tale
așa…
deși umed, sărac în boabe de apă vie…
picături chinezești
…nu mai sunt decât din cele autohtone
și-s sărate sărate să țină doamne
atâta deșert… nu
mai sapă nimeni pentru nimik
munții de ocnă
brâul fericirii tale zadar mă cuprinde
cătușe din inimă sfâșiată
lanțuri intrând adânc
peste mine
vultur cu ochi înroșiți
pe rugul de liniște
amărăciunea își sădea chip după chip
în scoarța mea aridă
clonate ouă de păsări de pradă
larve mustind întuneric în jena cuvintelor
chipuri de fiere turbate ale neputiinței
le-am zdrobit dintr-o încheietură a mușcăturii
de viespe mi-am ridicat cearcănele umflate
cu scripeți grei
ciutura bucuriei târziu
răsărindu-mi sub streașină raza iubirii
doar tu știi ...
dar tu nu știi
am băut cândva amândouă
aceeași lacrimă din cupe
sorbeam împreună ochiul tăcerii
crescut cu seve de îngeri la rădăcina pleoapei
cu genele înfipte albastru
rădăcini adânci în matricola durerii
și îngerii, negri și-au îmbrăcat
sufletele întoarse pe dos
pentru același cortegiu decent, resemnat
spunând…aveți grijă…
după colțul de lacrimi
există întotdeauna un curcubeu…
nu-l ucideți cu piatra cuvintelor
dacă nu aveți ceva de spus despre el…
073.277
0
dar eu preferam cuvintele
aveam ca iubită magică
însăși Poezia,
“oprește-te! respiră!” îmi spunea deseori,
hai, dă-mi palma, lasă-mă să îți schimb linia vieții...
cred că am stat să o ascult
înainte să te întâlnesc
dar asta o să înțeleg abia după ultima tăcere