Cerșetorul

Fără adresant? Poate... dar daca nu te superi
\"ți-am lăsat în incubator
o pereche de aripi
bineînțeles asimetrice\"
Pasesc usor mai departe (nu vreau sa stric nimic imi place intregul)
\"vezi tu, eu trebuie să spun
lucrurile astea
cineva asculta viața la microfon
mai tare, vă rog!
nu se aude bine aici, în spate\"
La mine s-a auzit! Am tresarit si am vrut sa spun... Cum sa o fac?
\"cuvintele mele
se zbăteau neputiincios
vineții-nerostite\"
Stiu nici asta n-am spus eu dar... ce sa-i faci nu pot sa o fac mai bine si nu, nu reactiona
\"te-aș arăta cu degetul
aș spune TU scrii
foarte frumos\"
Asa-i ca nu te superi?
\"de unde știi tu, atât de bine, tu care le știi pe toate
cum este viața mea?\"

Cam atat am avut de spus... Sau nu am vrut sa spun mult mai multe dar ai spus tot... Nu e comentariu, stiu... nu este. Mi-a placut mult si...parca n-am putut spune doar...imi place. Era mai bine? Poate...

da, de multe ori, devenim paranoici... Nu este decât meritul celor care reușesc să ne atingă sufletul... și altfel. Semănăm atât de mult, că până și frica, în noi, are aceeași culoare... Am simțit nevoia să o spun, dar nu cu intenția de a jigni pe cineva. Mulțumesc din suflet că i-ai prins...mesajul.

Vitalitate. Trebuie să fii un spirit puternic și tonic. Rămân cu privirea detașată aruncată asupra lumii, ușor persiflată.
Este un poem despre viață, cu viață în el, ascultată la microfon și-n afara lui. Îmi vine să cred că oricare dintre cititori s-ar putea identifica cu \" adrisantul \" și ar putea zâmbi tainic și amuzat în fața unui dialog firesc, apropiat vorbirii directe.
A naibii de viață ! Nici acum nu pare un joc de copii.

mihaela , imi place degajarea asta in poezie, persiflarea nedusa la limita, aceasta tristete mascata intr-un dulce-nervos joc;


\"ba, asta nu e viata mea
e o poezie.
nu e nici teatru...\"

ce-o fi?!:)

dragi prieteni... nu știu, în curând o să-mi pun degetele singure să bată ștampila recunoștiinței, știu că sună redundant, însă nu-mi pot cerne bucuria altfel decât exprimând această biată mulțumire, ce se calcă de una singură pe picioare. cred că n-am avut zile mai bogate în prieteni și-mi vine să deschid ochii mari, mari, să vă cuprind sufletele, să vă îmbrățișez inimile.

\"bă, asta nu e viața mea / e o poezie.\", parca am zis eu, care, uneori ma orientez din mers ce afirmatie m-ar avantaja! :)
Cam \"intinsa\" mi-a parut, poezia, lunecand ba intr-o discursivitate ludica, ba intr-o surprinzatoare expresie metaforica, in proximitatea unei rafinate ironii (m-am uitat la el / cum ședea așa, în văzul ploii.\") In linii generale m-a impresionat. Am citit cu placere, am trait poezia aceasta, sincronizand cumva cu decorul interioarelor mele...
Ceva dintre expresiile care m-au impresionat deosebit:
\"ai stat TU la capătul covorului?
ai tras tu de fire
când s-a strigat
Înnodați!\"

autoironie... pe toate fețele chinuite cu sârg...e scrisă și ea, în linii generale. Am tot chinuit-o și pe ea, în cele din urmă am rămas la prima variantă. adevărul e, că scriind, te trezești uneori cu un cârd de drăcușori care-ți vin să piticească jumătatea \'gânditoare\' de creier și de multe ori nu ai scăpare. Ștergi, ori fugi. N-am șters... prefer să-mi spun că n-am scris-o eu. exact despre asta e vorba, impresie. pentru că ne jucăm uneori fără să vrem cu sentimente, și trebuie să fim al naibii de tari să nu ne lăsăm duși de către dânsele. nu trebuie să uităm absolut niciodată, că uneori somnul rațiunii naște monștri. nu trebuie să le permitem să intre în viață. după ce ne jucăm și facem filmulețe de groază, noi, toți copiii, trebuie să-i punem în cutiuțe, ne dăm măștile jos, și fugim împreună pe coclauri, râzând.

Eu nu ma joc, nu ma joc...Incerc insa, cat pot, sa nu iau in serios jocurile...

nici eu nu am crezut că mă joc, dar s-a jucat ea, viața, cu mine. apoi au venit niște copii... știi povestea.
atunci îmi dau seama că trebuie să mă trezesc.
viața e o școală din care nu mai ieși, decât atunci când ceilalți încearcă în disperare să te facă să revii.
dacă nu înveți să râzi, riști să te înneci în plâns, chiar lângă echipa de salvamari. din joacă, am învățat să râd. și râd. de mine.
Silvia... mi-ai fost atât de aproape în drumul ăsta cu pași de dans. Nu te întrista.
Cu drag,
Mih