Există în decembrie o seară

Vezi? Exact ce spuneam mai inainte. Veniti, voi, cuvinte, sa va vedeti si sa va minunati de voi! Pentru ca exista in decembrie o seara cu arome vii!

Fie ca savoarea gândului rodnic și încântarea pentru tot ce va fi de adăugat frumos în trupul zilelor ce vor veni să te însoțească.
La mulți ani !

\"Cu falduri albe, căutând lumina\"
...
mai presus de cuvinte... sufletul

Cu drag pentru o întâlnire de taină în seara cea mai lungă.
La mulți ani ! și speranță în toate.

Ce credeti, se mai poate scrie sonet in 2005? dar ode pindarice? dar tragedii antice?
va intreb pentru ca limbajul pare sa inchida mai degraba decat sa deschida tema generoasa pe care v-ati ales-o.

Alex - vorbești de specii literare care au, cu toatele, o istorie culturală în spate. În segmentul lor specific, ele s-au dezvoltat diferit. Unele și-au probat viabilitatea numai într-un segment temporal limitat, după care au început să îmbrace haine vetuste, să-și piardă din vitalitate, să se acopere de colb.
Nu cred că e cazul sonetului. Și aceasta e marea lui calitate : aceea - după părerea mea - de a sintetiza, în puține versuri, noțiuni ca muzicalitate, sugestie, esențializare, echilibru, măsură, accent. Viabilitatea ei în contemporaneitate nu este dată de încercările mele. Sunt mulți cei care se mai exprimă în acest fel, într-o formă fixă de poezie, iar anul viitor va apare chiar \"Antologia sonetului românesc\" pe care o pregătește poetul Radu Cârneci ( sper că voi avea acolo un capitol al meu).
La urma urmei problema este de altă natură : fiecare scrie potrivit structurii sale interioare. Și nu cred că sunt un caz izolat, al unui om și creator care trăieșe ancorat în forme care nu mai sunt actuale, având în vedere atâtea voci care declară că sunt încântați de posibilitatea de a citi poezia pe care o scriu. Și poezie.
Întrebaarea e incitantă pentru mine, așa că am să continui, dar numai cu o singură ideea, apropos de părerea ta că limbajul pare să închidă tema : paradoxal mă simt mult mai liber într-o asemena formulă pe care o abordez. Atâta timp cât am încercat forme libere de exprimare poetică, forme în care aveam libertatea de mișcare și de schimbare, libertatea privind durata poemului și lungimea fiecărui vers, la mine se producea o relaxare, o conștientizare a faptului că am timp destul să mă desfășor și aceasta era distrugător pentru tensiunea interioară, pentru scânteia necesară expresiei esențializate. Ceea ce ieșea nu mă mulțumea, pe mine în primul rând, nu avea ardere interioară A trebuit să mă decid să atac asemena forme fixe, pentru a simți că cineva și ceva mă obligă la permanentă concentrare, la dezbărarea de balast, la păstrarea tensiunii fără de care poezia, după mine, rămâne cantonată prea aproape de epic.
Sunt multe de spus. Eu îți mulțumesc că ai deschis o asemenea discuție. Nu știu dacă ești mulțumit cu răspunsul. Cel mai simplu ar fi fost să răspund cu formula : scriu așa, pentru că așa mă simt bine. Dacă mă simt bine într-o asemenwea formulă în ziua de azi, înseamnă că ea rămâne viabilă.
Pe curând.