S o n e t 5 5

E bine si frumos in sufletul meu astazi asa ca m-am gindit sa trec pe la tine, chiar daca afara e o zi noroasa are si ea farmecul ei... Versuri aparent sculptate in granit, dar cit de impresionant este Rodin in toate compozitiile sale. Oare ce-i trece prin cap Ginditorului, irepetabil ca opera de arta asa cum sta ermetic inlantuit in absolut si totusi magnetizind aerul din jur intr-o profunzime a trairilor numai de el stiuta? Poate compune un Sonet? Impecabila tehnica formei fiindca de obicei rima sacrifica din continut si totusi cita povara a nerostitului in versurile
tale lasindu-mi la o a doua citire melancolia unei filozofii cu gust de cireasa amara intre \"Parerga si Paralipomena\", cel putin asa am simtit eu. Ori poate iti place cafeaua tare si fara zahar sa-ti incalzeasca diminetile in care ti-e frig?!...

Sincer,
Amadriada

Amadriada ( Doamne, pe acest site sunt numai nume superbe , semn că pentru a te naște poet este neapărat nevoie să ai și un nume predestinat ),

Dacă există un gest sculptural, acela l-am găsit în analiza ta pe care am simțit nevoia să o recitesc, pentru că în ea am găsit, dincolo de receptivitatea în fața poeziei, atât cât mă pricep eu să o însăilez, o bucurie sinceră a degustătorului care nu consideră pierdute momentele în care a avut bunăvoința să lectureze sonetul pe care l-am propus.
În special pentru această stare pe care am întrezărit-o în spatele cuvintelor, și pentru care sunt flatat, țin să-ți mulțumesc , cu prietenie.
Pe curând

Am mai trecut pe aici. Si mai trec. Imi place indemnul de a uita ura, pentru a lasa - pentru inceput - iubirea sa iasa la suprafata...memoriei.

Tudor,

Mulțumindu-ți pentru concluzii, țin să-ți mărturisesc că aplecarea ( sper că nu cantonarea )într-o formă fixă de poezie se datorează unui paradox pe care l-am intuit relativ recent : mă descopăr atras mai degrabă de forma impusă, aceea care îmi cere o elaborare nu numai la nivelul ideii , dar și a cuvîntului. Abia acum simt o concentrare pozitivă și obligatorie, în timp ce libertatea de mișcare oferită de versul alb, înseamnă pentru mine o adevărată anarhie și relaxare din care versul și ideea ies cu trupul diluat și prolix.
Asta este : fiecare cu crucea lui.
Cu simpatie

Elia,

Pe lângă ceea ce ai intuit, aș adăuga și necesitatea de a te purifica, de a o lua mereu de la început, ca să cultivi cu adevărat gestul Iubirii. Altfel, cu măsurile noastre comune, cu gestul permanet de comparare între indivizi, între trăiri, cultivi în cel mai bun caz suficiența, suportarea reciprocă, dar nu Iubirea.
Cu prietenie

Da, Adrian, ai dreptate. Reluand textul, am descoperit, insa, o greseala - versul 3, strofa a doua.:)
Cu aceeasi prietenie,

“Va trebui să uit trecut si ură,
Ca să iubesc si azi cu-adevărat“
Mi-am amintit
“Când am fost ură, am fost mare
Dar astăzi cu desăvârsire
Sunt mare fiindcă sunt iertare,
Sunt mare fiindcă sunt iubire“
(Al. Macedonski)
Minunat sonetul acesta, care parcă adună-n el o viată de om, cu întrebările copilăriei, bravura tineretii, întelepciunea vârstei adulte...

Cu scuzele de rigoare pentru a reveni aici cu un comentariu care nu are legătură cu sonetul, ci cu comentariul anterior, va trebui să rectific ultimele două versuri, pe care ieri le-am citat din memorie un pic distorsionat. Asadar
“Sunt mare căci mă simt iubire,
Sunt mare căci mă simt uitare.“

Am revelatia regretului de-a nu mai simti intens iubirea ca trãire:
\"Nu mai încerc în pieptul meu arsurã.\"
si râvna de a bea din apa izvoarelor care nu ajung pânã la noi:
\"As da orice sã fiu eliberat.\"

Poate cã neinitiatii n-ar trebui sã intervinã (îmi cer scuze cã o fac totusi).

Anda,

Titlul comentariului precedent ar fi trebuit sã fie:
\"Nu toti oamenii pot strãluci,dar toti ar trebui sã caute preajma unui om strãlucit.\"
Pun eroarea pe seama nepriceperii mele în a posta cuvintele, desi, daca se impune o limitã de caractere în titlu ar fi bine s-o stim si noi.