Mihaela Maxim

(pic 29.07... 10.00) XIV dimineața... știu... eram un lujer de nume biet mesager înfipt într-un papirus murdar pe o copertă uitată în vânt jurnal obosit cu foi dispărute pe undeva în

Am ajuns să privesc în oglindă, să tac, Să stau față-n față cu ochiul de drac, Și-i joaca privirea, în tâmple de talc, Mi-e tainică știrea, tăcerea o-ncalc... Cuvântul se zbate cioplind

Nu vreau să știu cum arată dragostea. Se-mpletesc colții de-otel și-mi pierd privirile adormindu-mi-le. Nici timpul nu vreau sa stiu cum arată... Mi-e teamă că atunci aș putea ști ce caut... și oare

De nu te-as cunoaște mi-ar fi iarasi greu fără tine Iarnă mișcată din timpul ei Îmi surade vara prin gene Bine ai venit pe tărâmul așteptărilor mele Pasul ți-e secundă și liniștea cer Clipa

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă Clipele zănatice, umbră deasă de mătase, Eu mă duc, și nu mă lasă, nu mă mai întorc acasă Inima-mi in piept se-ndeasă, Umblă-mă! E târziu și nu-mi mai

Mă temeam de tine Alergam Curgeai peste gene \\prin vene pe gânduri, în rânduri mă-nchinam\\ cu valuri picurânde \\nocturne\\ Eram toată o pata \\uitată\\ Pe hainele ude \\și

Pierdut în noapte curcubeu, La trezirea bruscă. Eram copil, aveam un zmeu, Pe munte. Și mă mușcă De suflet vagi amintiri… …Și-as vrea să mă-ntorc La lumină.

(din toate lucrurile spuse vreodată rămâne numai vocea ta) din murmurul întreg al conversațiilor între glasuri arse mocnit printre gânduri rămâne o singură voce, a ta din toate glasurile

\"Puedo escribir los versos más tristes esta noche.\"(1) Ești departe... Grădinile nocturne ale dorințelor tale Zboară către Calea Lactee Poemele mele nu mai așteaptă Ora de crepuscul În

pe dinauntru… inima ca un pepene… să vii să-l tăiem, împreună-ți spuneam și-ai venit... cu briceagul cel mic gheară sau rază în ochiul încruntat viitorului nici nu mai știu unde s-a odihnit

De vorba cu ființa mea subtilă Eliberat de vise, gânduri și cuvinte De oameni, fapte ore și morminte Îmi potolesc menirea de argilă Plutesc pe cer, stejar printre bărcuțe De-aș ști că-s

I \"Þara nimănui\" Ochiului ratat priveste strâmb roata carului frânt încolțită cubice gene rotesc spasmodic doar periferia unui sentiment patriotic scăpat din lanțul deșertului veneau cândva

abia mă desprind…de pe pietrele gândurilor… mucegaiul clipelor mi-a împăienjenit ochii fixând în eter abisul aceleiași despărțiri...nu-mi dezveli tristețea, a doua pleoapă a mușchilor mei circulari

[Topită curge și dă peste În mine… ramuri Lacom (și în restul...valuri) Trăindu-mi Clipele mele Eu cu ochii ei Aievea Mânjîndu-mi inima pământie Cu roșu ruj de privire] Ea pe viu

x1 dintr-una în cealaltă reflexia mea și a ta jucau șotronul pe gândurile în pătrățele din ochiul meu curgând ochiului tău strecuram șoapta viselor cu taine în dinți corbii mei

Palmele ei strânse învață sa picteze clepsidra cu vin sfințit umbrele tăcerii spunându-i: cândva ai să alergi în mâini pe nisipul crud al timpului-trupului meu Tu, lucrare de sticlă sub

Rămân doar o ‘mie’ de gânduri …plângând efemere rescrise pe lumea de-apoi …cu ‘dinți’ de durere să stingă azi foamea din noi …și focul redus la tăcere mocnind rătăcită-ntre rânduri …șoptită și

Îmi striga cineva venit în fugă pe urmele mele N-am timp să te citesc, să ascult, să-nțeleg Și poate obosit n-am să mai vreau Să trec pe-aici M-am oprit și i-am spus Băiete, în lumea asta plină

I pe întunericul clipei... mă bucuram ...prea devreme de gustul lacrimilor număram... timpul crescut clipe lungi și verzi până la cer mă-nchideam în mine singură Cutia

Degete fine, tăcerea asta Alunecam printre ele Ca un fir Rugăciune pe nisip Degete fine ...ea Îmi umblă prin pași, Negândită Pe un colț de tăcere mă ascund și eu Cuvintele sunt în tubul cu