Mihaela Maxim

te-am petrecut cu privirea mergând prin visele mele ca o spovedanie către Dumnezeul ființei mergeam tăcută pe urma pașilor tai prin gânduri mă întrebam deseori tainele veneau să

I cu puterea reveriei semnate de murmurul trezirii melodia ideilor îmi învăluie memoria apă încrustată în secol anotimp de neființă grijă ponosită revenind vrajei mereu învinse de-a fi ziua

Cioburi de sânge înghețat și uscat Înfipte în buzele mele, Pe marginea ființei La capătul timpului meu răsărea tăcerea Cu pașii mici, în fire mărunte “Rase” toate la aceeași înalțime

…XxßöäP660 - Alo, centrala? - Bip, bip, bip…Ați accesat un suflet nealocat! Priveam înciudată mufa cu cincisprezece picioare, infiltrându-se în peretele care ascundea tăcut, un noian de

Noi ar trebui să călătorim Precum câinii pământului Să vânăm în noaptea somnului Cuvinte părăsite-n scoici În lacrimi de cer pe frunze uscate În unghere de vise pustiu colorate În oaze de

[Topită curge și dă peste În mine… ramuri Lacom (și în restul...valuri) Trăindu-mi Clipele mele Eu cu ochii ei Aievea Mânjîndu-mi inima pământie Cu roșu ruj de privire] Ea pe viu

Îmi mănânc pâinea zilelor Scufundată în lumea viselor Pulbere de alinare Peste soarele iertării Dau lacrimă pentru lacrimă Putere pentru putere Gând pentru gând Lumină pentru

Din miliarde de căi zidite, sădite în jurul nostru Distingem cu ochii împăienjeniți aproape două Din miliarde de chipuri străbătând privirea Apucăm să cunoaștem, să revenim, să devenim, să ne știm

Ochiul meu mijit te-a atârnat de gene Și a pornit vrăjit cu trudă, prin poeme Ne-am strecurat prin rouă timide și ne-am dus Cu fiecare rază foșnită spre apus Călăuzite-n taină de

Palmele ei strânse învață sa picteze clepsidra cu vin sfințit umbrele tăcerii spunându-i: cândva ai să alergi în mâini pe nisipul crud al timpului-trupului meu Tu, lucrare de sticlă sub

Glasul florilor, murmurul ispitei Veghea oaselor, coama cerului Noaptea ielelor, ceața cuvintelor Spuma pământului, gheața obrazului Liniștea mielului, tăcerea bordeiului Pajiștea vântului,

Cineva m-a blestemat, odată O să mori neînțeleasă, fato! Eu nu știam că-mi vrea binele Și nici că de fapt Cunoștea sfârșitul poveștii mele Rătăcitoare prin viață. Ar fi ca o veste bună să se

De azi stau mai departe de flacără S-a făcut cald, descheie-te la suflet Lasă gulerul de aripi larg desfăcut Să poată intra respirația clipei mele Să poată visul s-ajungă să zburde prin

și’mi spuneai că trebuie să-mi pun inima în ghilimele eu îțî șopteam că nu mi-ar ajunge tone să-mi acopăr poezia. privită de ochi pleonastici în care n-am știut să citesc cînd eram mică și

Și m-am dus și eu cu sita La căutat Unii ziceau că e undiță Și mă luau la-ntrebat Eu, încurcată în treabă Nu mai știam ce, cui să mai răspund Nu mai știam ce cuvinte am dat Și cui și

iar apoi a început să scrie cu lapte pe toate cuvintele țesând cearșaful agoniei cu toți oamenii la toate calculatoarele cu același colț de ochi simpatic înfipt în umărul fiecăruia își citea

Îmi striga cineva venit în fugă pe urmele mele N-am timp să te citesc, să ascult, să-nțeleg Și poate obosit n-am să mai vreau Să trec pe-aici M-am oprit și i-am spus Băiete, în lumea asta plină

Culege foc de soare Apoi se întoarce în timp Către tine Împărțeam aceleași cuvinte Tăiate cu marginea umbrei Teii deasupra noastră Cuibăreau între ramuri Fulgi de mirosuri Adulmecam

Schimbam vreo două mailuri cu mine însămi Până când butonul history a amuțit Repetând aceeași tastă crăpată La nesfârșit Clipele-mi râdeau numărate În taină de cineva. Ele nu știau că sunt

Rubicond Abisul Ca un mărgăritar În mișcare de rotație Privea cu o mie de fețe Așteptând continuarea Tăcerii Bănuind rădăcini Plecate spre umbră Pline de vise tăinuite Tăinuind

Nu pot să închid cu palma Urma cuvintelor pe hârtie Toată lumea scrie Eu mă duc Să mai citesc puțin Toata lumea vorbește Eu mă duc să ascult acum Dincolo Pune pe-o tăcere întinsă Vorbele

Îmi fixez oglinda pe gândurile tale Nu fugi! Mai am un stop Și te ajung din urmă Interzis A scrie la volan Cu degetele pe genunchiul tăcerii În timp ce conduceți Amendă O mie de

Poate asta caut… De-aș găsi ce gândesc… Robinetul gândurilor Curge pașii spre balamuc Dacă voi nu mă vreți Eu mă plâng Nu asta, cealaltă vază Rămasă fără floarea viselor Tristă, tăcută și