te-am petrecut

fara \"tampit\" ramane doar \"unul\". eu te-as sfatui sa il scoti. nu se potriveste in context si dicolo de el.

frumos

io

mai filosofic pe zi ce trece.Aici ai atins o culme de frumos.
Iubirea, viata e doi, e multiplu. Singura e doar moartea.

IOana cred ca are dreptate, ce-ar fi sa pui
Zambet uimit de pareri...

mi-a placut mult de tot ultima strofa.
Gasesti oare altceva pt. \"tampit\"?

\"mă rugam mie
și tie
împărțită la doi
să nu fie iar
unul și unul\"
intr-adevar, aici ai mai atins o culme...
nici mie nu-mi place \"tampit\", dar cred ca te inteleg...

ioana
nu știu, nu-mi imaginez cu ce să-l pot înlocui... este ca atunci când rămâi tablou... avem zâmbete puțin... idioate când facem gafe și nu știm despre ce este vorba. când știm, începem justificările: ah, păi aici, așa și pe dincolo.
sunt din ce în ce mai bucuroasă să te văd pe-aici, mi-ai luat o piatră de pe inimă. merci
merci, elena, tu știi cât mă bucur că treceți și mai citiți. altfel, m-aș simți musafir nepoftit printre versurile voastre... așa, mă simt și eu, ca între prieteni. e mult spus, decantat, de ce citești mai mult, de-asta începi să te ferești de anumite expresii care ți-au unic picurat în suflet, altele vrei să le mănânci și cu sare pe bucate, și cu gem, iar altele îți aduc în minte lucruri pe care numai cel de sus știe cum le-a cocoțat acolo, și cu ce cârlig le dai jos, să le prinzi pe hârtie... chiar nu e (numai) vina mea. observ uneori valuri de inspirație, sau inspirație multiplă, dacă vrei. sentimentele, la fel, uneori vin în grup, asediindu-ne cu imagini \"gemene\". e și plăcut, e și responsabil... suntem ca pe o plajă, unde ne arătăm unii altora, ce am găsit printre pitre, stânci, fire de nisip. uneori, încep lucrurile să vină de la sine, te saturi de scoici, de perle, de asfințituri. sunt frumoase, nimic de spus, dar vrei și o halbă rece și proaspătă de spumă cu alge sărate, să-ți mai clătești delfinii, balenele, racii, melcuții dragi.
și da, e fiindcă nu ești singur. ps. cu uimit am una întreagă, nu neapărat bună, da\' mi l-am scrântit singură, acu\' mă feresc de el, o perioadă.
thais...
măi copii, pe voi chiar vă enervează cuvântul ăsta... bine, mă gândesc... da, și mie, dar n-am gândit-o, a venit singurică și mi s-a cuibărit sub taste. uneori este frustrant, ai impresia că ești lăudat pentru ce nu ai făcut.
merci, totuși. repet, vizita voastră e un dar.
da, bianca,
va trebui să-l schimb, totuși...într-o zi.
ce să mai spun?... culmile sunt ale noastre, neh?
măcar pe astea le împărțim cu noi înșine toți, pe de-a întregul, cu aerul, cu înălțimile, cu ... păcile noastre interioare, în care ne binevenim bucuroși, unii altora.
merci.

scriu la tine ca sa nu acumulez eu prea multe la persephone:)) so...
oare cum a reusit schimbarea titlului sa-ti schimbe si imaginea si starea de spirit... nu inteleg. daca pe gratar ar fi fost ciocolata ti-ai fi lins degetele? au ba? si mai vorbesti de confuzii... vezi cum esti...?!
bine ca ai scos tampitul. si vezi bine ca o poezie publicata incepe sa nu mai fie numai a ta, ca de-aia o publici. sa o oferi...
in daruri sunt si armate, dar asta e alta mancare... de cartof. de duci in sus si iti tii caii de darlogi. tot in sus, mandra calareata!

io

e greu.
e chiar greu de tot să-ți lași cuvintele.
și să te joace ele pe tine.
ai mare dreptate, ele nu ne mai aparțin.
pentru că nu știi cât de mult
înseamnă pentru mine
că ești aici. să-mi spui, să mă convingi. să-mi arăți.
și ai făcut toate acestea.
îți mulțumesc.
sunt lecții grele.
pe care uneori nu le vedem nici măcar privind în urmă.
ce am învățat eu, este o lecție imposibil de învățat singur. și nu pentru că eu, una, nu aș fi reușit. ci pentru că este o lecție de oameni. pentru oameni. va trebui să rectific. nu am murit, niciodată.
sunt aici. până la capăt.
știi.