Poezie
liniște personală
1 min lectură·
Mediu
adânc în mine
cuvinte cu fața la perete
gând răsucit
în colivia simțurilor
fân de toamnă
îneacă miros de nostalgii
gol temeinic
spațiu
crucificat
vid
dumnezeu în zare
o caleașcă de îngeri
și-n urmă copite…
caii mei verzi
locuiesc aceeași pictură invizibilă
agățată-ntr-un cui înfipt…
zile din ce în ce mai lungi
înserări repezi
și nopțile
dezvelind cortine după cortine
față-n față… carnea
tăcerii
mi-am amânat viața…
ziua asta o voi trăi mâine, desigur
pe-aceleași culoare
visul surd împletește
încă
fiori de veselie fragedă
ne vom întoarce împreună în mine
aceeași așteptare fără ecou
înfășurată
clipe
curg ape sub tălpile mele
cumva stau agățată de cer
într-o inimă.
cred că am venit prea devreme
cumva…
m-am oprit din mers...
viitorul zace mototolit
la picioare
cred
c-am să dorm un pic
iarna asta
prematură
…
095284
0

Forma corespunde naturii muzicale a sentimentului care accentuează o \'\'fericire\'\' care se desprinde din acest poem…o candoare a sufletului, dar și accente de frământare. Poezia în sine pare o contemplare dincolo de ființă, acolo unde doar gândul pătrunde si se joacă cu metaforele. Mereu din cenușa sufletului se încheagă o noă nălucire, reprezentând parcă întregul sens al vieții, așa văd eu poemul acesta.
Remarcabil :
mi-am amânat viața…
ziua asta o voi trăi mâine, desigur
pe-aceleași culoare
visul surd împletește
încă
fiori de veselie fragedă
ne vom întoarce împreună în mine
aceeași așteptare fără ecou
înfășurată
clipe