urlând spre cer
este semn că viața are sensul ei unic
norii șterg șuierul din plămâni cu
degete lungi, înmuiate în gri
însă ceafa mușcată ustură
și de aceea luna și ochii
se întâlnesc
cu părul ascuns sub bonetă
fetele de la sanitar își înmoaie sufletul
în imposibil și așteaptă răsăritul
se spune că ele nu
visează până când
colțul cearșafului ce acoperă lumea
e în formă de
Când prin mintea unei femei umblă un bărbat
oarecare
el își pierde dreptul de a fi altceva decât
un plic cu testosteron destinația
el-însuși. El se poate îmbrăca în maro,
pune punctul pe
aerul e mai mic
printre linii aproape verticale
împingem uluiți bile
cu lumină și mea culpa
spre o gaură neagră
în instalații noi cu
vid și emoții
ceva foșnește a fericire
mă gândesc la
înspăimântat și tandru mă privești
cu mânecile suflecate
un vulcan gata să erupă
îți desenez chipul în ședințe pe zoom
îți cânt la telefon un cântec pe care nu știu dacă îl asculți
sunt
luni
timpul se desparte de mine
viața, cheile și poșeta
au aceeași culoare
îmi desenez sufletul pe asfalt
și îi spun
așteaptă-mă
marți
mașina pornește mai greu
oamenii, scaunele și
...mă auzi?
începe el trăgând de volan
cât să nu calce o oaie cu accent celtic sau
vreun arici cu ideații suicide
te aud șoptesc eu -
o frunză lipită temporar de parbriz
expirăm îndelung
câțiva nori împinși de peste ocean
și orașul geme sub ziare
cu poza lui boris vânzând acțiuni
în greenwich market
pungi cu hamburgeri, inimi și rulmenți
tapet pentru NHS*, nisip și
el se va da jos de pe cal
pe malul unei ape*
în care eu i-aș spăla mai întâi
ceva ușor, la mână
îl voi apuca de paloș și
îl voi trage adânc în inimă
să-i simt,
ultima zbatere firească
pisicile au 10 vieți primăvara
de aceea ne trezim în pijamale cu țurțuri în mână
neștiind dacă urcăm în următorul tren
ori alunecăm goi spre valurile ce se sparg
de tot ce
sunt un popor pașnic cu obraji roz
și petarde în buzunar
în caz de victorie
țin frigiderul deschis
celor ce vor să facă schimb
de amintiri dulci
cu tendințe crocante
am scări interioare ce
nu știu să intru în anonimat
am vise răsucite cu tine
o capă, o spadă
și ceva cu roșu care îți tulbură frica
anemic și prelung zilele
trec cu porii deschiși
ca niște nări ce îți absorb
printre
sursele locale susțin
că ea se adaptează ușor
la viața în vid
unde poate locui fără mirare
între respirații adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici și litere
pe
acesta este palatul meu
îl ofer tuturor cu inima
atârnând la gât ca o limbă de clopot
pe care mulți îl aud și puțini îl pot pipăi
sunetele curg în basso continuo
prin grădinile mele
când vine de la lucru,
pășind drept și obosit
printre ruine și nori
își așază pe masă tacticos
inima secera și ciocanul
apoi ascultă lupii urlând
dintr-o limbă în alta
prin
fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp și spațiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între viețile și morțile noastre
fără soare sunt un vers anonim
un
omul se smulge din neant
își scoate inima din piept
și o așază pe masă
o privește în ochi și suspină
inima clipește și toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă și cum să
atâta timp cât nu mă cunoști
sunt motivul pentru care te trezești cu
inima strânsă în capul oaselor
în miez de noapte
diminețile sunt șenile
stâlcindu-ți păpădiile între tâmple
fie că mă
dacă privim prin telescop în ochiul celui iubit
cu infinitul în suflet
terra ne va aluneca de sub tălpi
și se va duce la vale
ca o roată sărită prin univers
într-un nor albastru de praf
zâmbiți vă rog
sfârșitul lumii va fi împărțit
echitabil. tuturor
celor dragi care vă sărută zilnic
în gândul care nu-i mai poartă nimeni
celor răi care vă umplu inima
cu pietre pe care
dis de dimineață
când deschizi fereastra
și ororile lumii
îți năpădesc sângele
strângându-ți inima de gât
cu mâinile tale inerte
gândește-te la mine
căderea în gol
de care ți-e teamă
și pe
în liniștea dintre două scaune
o dimineață speriată
de un stol de păsări fără culoare
aburi de cafea se ridică
din pagini
ca un suflet de unică folosință
spre un rai anonim
frunze, litere,
tu nu eu nu
două jumătăți de măr
așteptând pofta
unui copil părăsit în mijloc de târg
în care lumea năvălește zilnic pe geam
smulgând tapetul
trăgând de clanțe
dărâmând rafturile
pe care
mi-e capul plin de
un fel de curaj amestecat cu
o gură de bourbon și resturi de
oameni adunați ca
într-o sală de cinema cu
popcorn & soda privind cum
prin ochii mei curg fără-nce
tare cuvinte