M&F

Undeva, sunt niște strofe pe care ochiul nostru se pare că nu le vede sau le traduce greșit! Focalizarea noastră se pare că este pe „cerul” greșit, și că la dungă călcăm doar meridianele ce intră în pupila noastră îngustă! Pentru că iubirea intră în dimensiunea infinitului și ochiul nostru se-mpiedică de-o furtună într-o picătură de apă!... Femeia și Bărbatul vor avea exact dimensiunea pe care-o și-o acceptă din „fiecare sertar în care” el/ea „își tine liniștea” și-și uită dimensiunea, Corina! Cred că de-aici se-ncepe vibrarea cuvântului iubire - să ne-amintim cine suntem! Până nu ne pierdem „dreptul la ultimul cuvânt”! Abia atunci vom fi unului cântec de glorie, așa cum tânjim fără mărturisire acum!

Matematica este o artă pe care am evitat-o, tocmai din respect pentru actul artistic. În cazul poemului dumneavoastră, mi-am amintit cu nostalgie de rigoare, dându-i una peste bot paradoxului ca necesitate. Chiar când poemul dumneavoastră se evidenția prin previzibilitate vine tușa umoristică, scrisă simplu, cu o aroganță de banc sec. Felicitări!

cum ajungem să ne aducem aminte de bătrânii care ne trimit să ne coborîm mintea în inimă pentru a ne putea descoperi sufletul

Ma bucur ca v-a placut perspectiva asta in miniatura a iubirii.
Multumesc mult pentru semnele lasate si va doresc o vara frumoasa.
Sincerely,
C

Chiar ma intrebam unde duce textul. Finalul m-a facut sa zambesc. Mi-a placut simbolul tramvaiului din ochi si strofa 2.

Textul duce cititorul cam de unde vine tramvaiul și apoi ia strofa 1 și 3 și face rocada în mintea cititorului :p.
Cheers Dan!

"Când prin sufletul unei femei umblă un bărbat
care se simte iubit
el își pierde dreptul la ultimul cuvânt iar
ei i se întâmplă niște strofe
pe care nu mi le amintesc."

Nu ti le amintesti pentru ca nu s-au intamplat strofele sau pentru ca, dupa ce ele se intampla, isi ating scopul si trec in uitare?