Suferințele poetului Gore

Suferințele poetului Gore

dramă liricoidă în patru (4) acte și mai multe tablouri

Actul unu (1). În care poetul Gore decepționat în dragoste, stă la biroul său și se hotărăște să scrie o epopee. Simte o durere surdă, metafizică, semn de inspirație poetică. Pe pereți sunt mai multe tablouri.

aplecat pe coala albă, Gore stă cuprins de febră

cum ardea (elev odată) la problemele de-algebră

dacă-n tot ce-i trist în lume stă la bază o femeie

va scrie pe-această temă o frumoasă epopee

își aprinde o țigară mai întâi - de la brichetă -

și privește cu-ntristare și năduf la verighetă

mai apoi își drese vocea și vorbi ușor, în șoaptă:

luminează-mă Caliope, muză blândă și deșteaptă…

trece-o oră - chiar mai multe - Gore rupe la hârtii

tot cu foaia albă-n față și în cap filozofii

mai apoi mâna îi cade peste foile nescrise

și poetul prins de-o vrajă adormi furat de vise

se făcea că din înalturi tot văzduhul se deschide

și coboară lin prin aer stoluri de efemeride

sute de poeți nostalgici cu metaforele-n pană

recitând versuri din Gore și din lirica profană

și luându-l de sub brațe îl înalță sus… la cer

într-un rai al poeziei plin de taină și mister

ce priveliști...iarbă, lacuri… și pârâuri susurând

și toți criticii în viață îl priveau cu stimă, blând

el, care-avusese parte doar de cronici echivoce

era protejat pesemne chiar de Benedetto Croce

sub un pom ofta Erato în răcoarea dimineții

cu Republica în mână Platon lăuda poeții

afișând priviri pierdute se plimbau agale, triști

toți poeții preromantici... și câțiva postmoderniști

toată floarea optzecistă purtând lauri și cununi

(zări chiar și câțiva membri ai cenaclului de luni)

ce Danilov? ce Brumaru? ce Dinescu sau Grigore?

Foarță, Iaru, Cărtărescu? toți îl proslăveau pe Gore

masturbându-se în texte, poeții de conjunctură

dădeau fuga să-i recite mica lor literatură

iată, chiar și fracturiștii, scriitori de acțiune

pupau mâna fără jenă șefilor din Uniune

sesizând atâta stimă cum vibrează-n în jurul lui

își simți călduț prin mațe geniul scriitorului

și de undeva, din umbră, fără pix și fără coală

i-apăru deodată-n față poezia virtuală...

tânără (și cam naivă) neavând parcă vreun scop

își plimba ca pe-o gentuță cel mai performant laptop

dar în ochiul de parșivă sclipea un kilooctet

și un ENTER scris (italic) pe rochița de finet

iată deci, ăsta-i Parnasul…își șoptește-ncet poetul

aici murmură șăgalnic metrul antic și sonetul

săltând limpezi pârâiașe de metabole și tropi

numai rime și simboluri îi cădeau pe frunte, stropi

Actul (2). În care îi apare în vis muza. Pe pereți aceleași tablouri. Muza încearcă să-l trezească stropindu-l cu cerneala din stilou. Nu reușește. Poetul zâmbește în somn.

Domnu’ Gore…domnu’ Gooree…(muza-l trage de ureche)

auzii că dumneatale ești poetul nepereche

și c-ai vrea să scrii încalte o frumoasă poezie

eu te-ajut… însă promite c-ai să mi-o dedici doar mie

căci atâta nonvaloare e în jur încât sunt tristă

nici în vitro nici în vivo poezii nu mai există

am încredere-n matale, îți las rimele pe masă

chiar și niște versuri albe, să-ți iasă cât mai frumoasă

însă nu vreau epopee, să îmi scrii aș vrea defel

altceva aștept acuma...un sonet sau un rondel

Actul trei (3). În care poetul Gore se trezește din somn, cască, apoi scrie un sonet. Pe pereți aceleași tablouri.

Sonetul muzei virtuale

Prieteni dragi din lumea virtuală

de voi mă simt legat prin poezie

iar de mai scriu vreodat’ câte-o prostie

iertați-mi vina, nu-i esențială.

Iar versu-mi pașnic, deseori stângace

și rima șchiopătată printre rânduri

dacă v-au deranjat, nu stați pe gânduri

și fără milă dați-mi bobârnace.

Mai talentați sau mai puțin – depinde

de Caliope-ncântătoarea muză

ce vine când și când, seducătoare.

Pe unii-i ceartă, pe-alții îi amuză

dar numai cei cu har îi vor surprinde

clipirea ștrengărească-n monitoare.

Gore se gândește deodată (și) la poezia interactivă. Ar merge un rondel. Dar cine să-l ajute? Rondel n-a scris în viața lui. Pentru toate însă există un început, nu? Apelează la prietenii lui virtuali (Rudy, de exemplu, genial în domeniu) gândind să împartă gloria cu ei (într-un procent care să-l avantajeze, desigur). Rudy nu vrea, ba îl mai trimite și undeva, colegial. Cît despre semnele de punctuație, în special virgulele, a apelat la poeta Elizee, care avea surplus. Dar nici aici n-a avut succes, poeta ținea la virgule ca la copiii ei.

Actul patru (4). În care poetul Gore este nemulțumit de creația sa și o aruncă la coș. Adoarme iar. În vis îi apare prietenul lui, poetul Bogdan Geană zis și Pandele care îl sfătuiește să scrie un haiku („scrie bă un haiku!”). Pe pereți nu mai era nici un tablou. Muza plecase cu ele. Poetul Gore scrie un haiku direct în japoneză, limbă pe care o auzea la perfecție încă din copilărie.

I ro ha ni ho

he to ci ri nu ru vo

va ca io ta re

Recită de câteva ori poezia apoi declară mulțumit: mda…e bună. Ar putea fi studiată chiar în manuale. Cu aceasta am închis definitiv gura criticii. Poate lua chiar și o steluță ca premiu virtual…

Și totuși…ce ar trebui să cunoască ceilalți, ce este mai important în biografia lui? Ce subiecte a abordat în creația sa? moartea? nașterea? iubirea? dragostea neîmpărtășită? ființă și neființă? destinul omului? curgerea timpului? frumusețea naturii? suflet? Despre astea au scris toți. Dar el? El prin ce va ieși în evidență? Prin ce va rămâne în istoria literaturii? Trebuie să scrie despre altceva. De exemplu despre NIMIC. Ca sitcomul de succes Seinfeld, de pildă. Nimicul nu prea a stat în atenția scriitorilor până acum, până la el.

Așadar scrise următoarea poezie pe care o dedică – normal - muzei sale. În tot acest timp fredona binecunoscuta melodie "de dimineață lîngă lac, pescarul amator...", care se potrivea de minune cu versurile pe care le scria în fugă pe hîrtie.

Poezioară despre nimic

Adeseori mă folosesc de câte-un șiretlic

căci draga mea, e foarte greu să scrii despre nimic

să batem palma deci îți spun și vino dacă vrei

și am să-ți dovedesc pe scurt că 2 x 8 fac 3

întotdeauna 3

Te chinuiești un an sau doi să scrii întâiul vers

și celelalte vei vedea cum vor veni din mers

nu trebuie să fii stresat că n-ai nici un subiect

poți scrie chiar despre nimic și să o faci perfect

mai mult decât perfect

Eram un tânăr talentat prin anii de liceu

când mi s-a sugerat să-mi fac un autodafeu

de câte ori voiam să scriu n-aveam caiet nici pix

și-aveam o profă de desen sărită de pe fix

ca ăia din Tween Peaks

Dar ce spun eu? adevărat că n-o iubeam deloc

colegii mei se ofticau că locuiam la bloc

din când în când fumam pe-ascuns Carpați sau Litoral

de câțiva ani ne chinuim cu noul cod penal

ceva mai special

Acestea zise eu vă las sunt sigur că v-ați prins

că tot mai bine-i să câștigi decât să fii învins

și trag nădejde pe ascuns c-ați priceput un pic

ce greu și totuși ce ușor să scrii despre nimic

un simplu șiretlic

Epilog. Poetul Gore se hotărăște să-și facă harachiri (sau hara-kiri? termenul sepuku nu-l mulțumește, nu e destul de poetic și nici nu găsește rimă pentru el). Gândește cu voce tare:

s-au scuturat toți trandafirii

iar eu îmi fac un harakiri

Pentru că nu găsește cuțitul de bucătărie, renunță și scrie un epilog.

Epilog

nu mi-e frică

să trag oblonul

peste geamul acesta

curat și

subțire.

nu mi-e frică

nici să închid

pleoapa

peste viața

abia zărită

printre gene

ca dintr-un tren

în mișcare.

Mă tem doar

să nu încetez

să iubesc

sau să sufăr.

Se aude sunetul unui gong. Poetul Gore își desface o sticlă de votcă. Muza suge o acadea și îl privește de undeva, de sus, mulțumită. Poetul Bogdan Geană zis Pandele înghite în sec. Toată lumea e fericită. Cade o cortină.

Gata!