Experienţă

O stare suspendată între clinic și metafizic, unde somnul nu mai e biologic, ci teoretic. Textul pendulează între golul senzorial și excesele conceptuale, fără ancoră afectivă.

am eu răspunsul pe care îl cauţi

Cabală

Mă răsuceam prin lumea siderală,

Pe patul ancestral de muribund,

Ca într-o vrajă neagră, colosală,

Bizară, pradă unui vis profund.

Priveam de sus oglinda virtuală –

Proiecție a unui gând fecund

Care-ntre două lumi cu fața pală

Mă ridica trăgându-mă la fund.

O liniște adânc – transcendentală,

Odihnitoare-n plinul ei rotund,

Mă-nvăluia, luându-mă în poală,

Cerându-mi cu tăcere să-i răspund.

Și în tăcerea lumii abisală

Cădeam prin mine-n mine să m-ascund.

Adrian Erbiceanu

Ei, Erbiceanu e "Poiet". Eu, din pcate, nu sunt. Ciao

Evident, domnule Gorun, mă simt intimidat să vorbesc pe locul doi, după distinsul domn Tosa (respectele mele, domnule), care a transformat o amorțeală de miercuri 30 ante 1 mai într-un concept cu bilet dus-întors spre eternitate.
Și totuși - nu mă rabdă inima să nu adaug și eu un gând (mai puțin înalt), poate, dar cu pantofii bine lustruiți și cu selfi gata pentru prima înregistrare pe agonia fm. Descrieți -ca să revin- o stare între lumi, ceva între pernă perenă și metafizic. Admirabil, mai ales ca personal trec printr-una asemănătoare aproape în fiecare duminică (între a doua și a treia sarmală). Evident, nu vă interesează, ce pot să spun însă e că de fiecare dată simt că plutesc. Soția zice că dorm. Eu prefer să cred că sunt într-o zonă ortofizică, cu miros vag de foi de dafin. Poate că astfel de experiențe nu trebuie trăite, ci degustate — ca un vin rar, ușor tulbure, dar cu pretenții. Și dacă nu simțiți nimic, domnule Gorun, poate că tocmai asta e trăirea. Sau, la nevoie, o ciorbă prea sărată cu o seară înainte.
Vă mulțumesc pentru curajul de a fi între lumi. Eu rămân deocamdată aici, cu paharul în mână, între pat și canapea — toposul meu preferat.
Cu prețuire și un zâmbet sub mustață,
Un domn care preferă să nu gândească prea tare între mese.
Caragea

Ca s-nviorat atmosfera

Ce sa zic? Nu stu acum. Am sa incerc, cand mi-o veni, sa scriu un text pe tema asta. Eu am invatat demult sa am astfel de experiente si sa le si constientizez. Cu toate ca, sunt convins, le au si altii, dar nu le constientizeza, trecand peste ele.

Prin ’70 mă apucasem de yoga. Instructorul petrecuse zeci de ani prin Extremul Orient. Ne-a luat pe câţiva de-o parte şi ne-a zis că degeaba facem tot soiul de posturi, dacă nu conştientizam interior. Şi a dat exemple. „Voi, occidentalii vorbiţi despre moarte ca un concept care oricând se poate întâmpla altora, dar nu vouă. Noi nu facem aşa ceva. O conştientizăm, experimentând-o. Voi vorbiţi de întoarcerea în timp şi aţi inventat un «tahion». Noi o conştientizăm, experimentând-o”. Din acel moment m-am lăsat de yoga şi am tot încercat să experimentez interior. Şi am avut tot soiul de astfel de experienţe interioare. Unele f. frumoase, altele extrem de nasoale ş. a. m. d. Vă mulţumesc tuturor care aţi parcurs, sau veţi parcurge, ce am scris în postare.