Poezie
b o n a f i d e
1 min lectură·
Mediu
tu nu eu nu
două jumătăți de măr
așteptând pofta
unui copil părăsit în mijloc de târg
în care lumea năvălește zilnic pe geam
smulgând tapetul
trăgând de clanțe
dărâmând rafturile
pe care le-am ridicat
în camera de zi a lui Dumnezeu
nu tu? nu eu?
două brațe atârnând lângă alte brațe
cu viața în jos unde pământul
se învârte ca o placă de gramofon
sărind repetat peste dorința de a fi unic
tragem de cearșaful mototolit
și eu și tu
dar cine să citească pe chipul meu nirvana
cu ochii tăi cufundați în reclame pentru aur și celulită
două castane care se iubesc
când se bat cap în cap
în tăceri de sezon
și pierdem când câștigăm
ba tu ba eu
003.395
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Corina Gina Papouis
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Corina Gina Papouis. “b o n a f i d e.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corina-gina-papouis/poezie/14114816/b-o-n-a-f-i-d-eComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
