Corina Gina Papouis

dorothy știa că diagnosticul ei fusese dat altei paciente îi mărturisi asta preotului, pe facebook apoi gardienilor care o așezau în scaunul electric, îi aranjau electrozii și o încurajau să

dacă îți poți vedea numai gleznele nu-ți face griji părul, buzele și ochii rămân la locul lor chiar dacă sufletul e mătasea unui steag ce fâlfâie alunecând tandru pe lamă așază-te în

pe planeta pe care vom fugi cresc oameni întregi cu emoții cât dovlecii și ochii blânzi precum iernile în creta în ultimul anunț la ziar spuneau cum viața acolo începe cu un ceai din petale

mă deșurubez precum un raft de Ikea ansamblat greșit nu mai pot ține nimic nici cărțile nici speranțele și hărțile lumii cineva de sus va observa acest dezastru cum pământul alunecă pe axă la

dimineața trece pe sub noi ca un melc sub o șenilă de tanc aceeași scară rulantă urcă și coboară urcă și coboară cu fiecare oră treptele sunt mai multe, mai strâmte mai înalte decât mine

cât de verde e iarba înafara noastră noi care știm să pârjolim cu un singur sărut peroanele unei gări oarecare cât de adâncă e apa dintre gene și câți pești roșii ne mănâncă acum de

adânc te cunosc precum rădăcinile stejarului pământul din care mă trag în care te trag prin care te caut în care mă găsești sub care ne scormonim din care năvălim peste viață cu

ziua trece în mâini pe lângă noi, aruncătorii de flăcări, tigrii sar prin cercurile fumului de țigară și se întorc în jurul nostru, rânjind nici clovnii nu ne mai pot speria ca înainte

pot trece fericirea precum ața prin ac buzelor crăpate în deșert cuțitului proaspăt scos din rană crucea mea dintre omoplații tăi se ridică un obiectiv turistic de care se izbesc păsări

cu cât mă pedepsești mai mult am să râd dă-mi Doamne durere că fericirea de a fi cu el atârnă ca făina în balanță este paradox aș vrea să-ți fac un copil deștept ca tine cu părul negru

cînd bărbatul iese din peșteră leoparzii se ascund azi va fi unul mai puțin și sîngle lui picurînd va străluci în vîrful suliței ca un neg stingher în bărbia lunii și cu degetul în aer el va

dezlipește-ți frunzele de pe nas, cască lung unge-ți încheieturile cu bale de melc și fă-mi un ceai cu lămîie și miere întinde-mi turturele pe sîrmă și lasă-le să-și fîlfîie trilul degeaba în ochiul

e smoală cu crini și pericol iubite castroane cu stele se sparg sus de cer și palmele noastre alintă cuțite și lumea se plimbă cu pași de-ofițer duminica țipă la vrăbii și-nghite plăcinte cu

și credeam ca nu mai ajungi. ceasul atîrnînd în ștreang așteptarea bătea în perete ca pumnul unui vecin cu chef de scandal număram diminețile în frunzele ferigii cînd ai ciocănit la ușă timid.

Carpe Diem by Corina Gina Papouis tu genunchiul fără frică pus pe acest pat cînd pereții ard de jur împrejur palma din gheață sculptată după fruntea și imaginea mea tu știi cine sînt? unde

voi face o listă cu trei lucruri și o voi pune după ureche mă voi tolăni pe sofa și voi mîngîia catifea mov, genunchi de bărbat și ciucuri grei voi ieși pe alei trăgînd norii de lesă. din

dis de dimineață soarele își gîdilă ceața cu limba apoi se chircește în cer așteptînd ca tu să-ți plimbi degetul mic peste litere buzele sorb cafeaua mai neagră decît doliul femeilor și se

o femeie mîngîie eșafodul și rîde aici, spune ea supușilor, aici îmi voi odihni mîinile și bărbia aici și-n golul dintre nu va rămîne decît nodul din gît am un gît mic din care nu va curge nici sînge

cea mai frumoasă viață în doi se sfîrșește în zori cînd visăm banane ce se despoaie una pe alta de piele cînd jungla e o fanfară cu trombonul adormit pe genunchi și tu atîrni gol între ochiul