dorothy știa că diagnosticul ei fusese dat altei paciente
îi mărturisi asta preotului, pe facebook
apoi gardienilor care o așezau în scaunul electric,
îi aranjau electrozii și o încurajau să
dacă îți poți vedea numai gleznele
nu-ți face griji
părul, buzele și ochii rămân la locul lor
chiar dacă sufletul e
mătasea unui steag ce fâlfâie alunecând
tandru pe lamă
așază-te în
de câte ori își julește genunchii în
curtea spitalului dorothy
își caută creta în șorțuleț și desenează
pe gardul verde: prințese, mure, corăbii
și cai
după micul dejun cadrele medicale
pe planeta pe care vom fugi
cresc oameni întregi
cu emoții cât dovlecii și ochii blânzi
precum iernile în creta
în ultimul anunț la ziar
spuneau cum viața acolo
începe cu un ceai din petale
darling
trăiesc ca ducesa de Portland în ghiocul galben
din care mi se citește tandru
un sonet de dragoste
bătut la mașină noaptea, sub
filamentul lunii pătată de cratere
în peștera ta
peste
mă deșurubez precum un raft de Ikea
ansamblat greșit
nu mai pot ține nimic nici cărțile
nici speranțele și hărțile lumii
cineva de sus
va observa acest dezastru
cum pământul alunecă pe axă la
dimineața trece pe sub noi ca un melc sub o șenilă de tanc
aceeași scară rulantă
urcă și coboară
urcă și coboară
cu fiecare oră treptele sunt mai multe, mai strâmte mai înalte decât mine
cât de verde e iarba înafara noastră
noi
care știm să pârjolim cu un singur sărut
peroanele unei gări oarecare
cât de adâncă e apa dintre gene
și câți pești roșii
ne mănâncă acum de
adânc te cunosc
precum rădăcinile stejarului
pământul
din care mă trag
în care te trag
prin care te caut în care
mă găsești
sub care ne scormonim
din care năvălim
peste viață
cu
ziua trece în mâini pe lângă noi,
aruncătorii de flăcări,
tigrii sar prin cercurile fumului de țigară
și se întorc în jurul nostru, rânjind
nici clovnii nu ne mai pot speria ca înainte
când fericirea pune mâna pe om
sclavii îi culeg plantațiile de bumbac
și le atârnă în geam
ea pocnește din bici și eu râd
ea mă scoală pe muchia nopții din patul uscat ca plita,
și-mi spune:
pot trece fericirea precum ața prin ac
buzelor crăpate în deșert
cuțitului proaspăt scos din rană
crucea mea dintre omoplații tăi se ridică
un obiectiv turistic
de care se izbesc păsări
cu cât mă pedepsești mai mult am să râd
dă-mi Doamne durere
că fericirea de a fi cu el atârnă
ca făina în balanță
este paradox
aș vrea să-ți fac un copil
deștept ca tine
cu părul negru
în locul ăsta au cam de toate
tablouri cu zîmbete și gropi
proaspăt săpate ca niște răsaduri de primăvară
din care nu încolțește nimic
au teatru de păpuși cu plîns imprimat pe bandă
și oameni
cînd bărbatul iese din peșteră leoparzii se ascund
azi va fi unul mai puțin
și sîngle lui picurînd va străluci în vîrful suliței
ca un neg stingher în bărbia lunii
și cu degetul în aer el va
dezlipește-ți frunzele de pe nas, cască lung
unge-ți încheieturile cu bale de melc
și fă-mi un ceai cu lămîie și miere
întinde-mi turturele pe sîrmă și lasă-le să-și fîlfîie trilul degeaba
în ochiul
ridică-te
ridică-te și umblă îți zic
ori vrei să fii cărat cu roaba la groapa cu ceilalți
ce-mi stai chircit între pături cu pumnii la gură
în nopțile albe și reci,
ca-n pian clapele
te
e smoală cu crini și pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
și palmele noastre alintă cuțite
și lumea se plimbă cu pași de-ofițer
duminica țipă la vrăbii și-nghite
plăcinte cu
și credeam ca nu mai ajungi. ceasul
atîrnînd în ștreang așteptarea
bătea în perete ca pumnul unui vecin cu chef de scandal
număram diminețile în frunzele ferigii cînd
ai ciocănit la ușă timid.
Carpe Diem by Corina Gina Papouis
tu
genunchiul fără frică pus pe acest pat
cînd pereții ard de jur împrejur
palma din gheață sculptată după fruntea și imaginea mea
tu știi cine sînt?
unde
voi face o listă cu trei lucruri
și o voi pune după ureche
mă voi tolăni pe sofa
și voi mîngîia catifea mov, genunchi de bărbat
și ciucuri grei
voi ieși pe alei
trăgînd norii de lesă. din
dis de dimineață
soarele își gîdilă ceața cu limba
apoi se chircește în cer
așteptînd ca tu
să-ți plimbi degetul mic peste litere
buzele sorb cafeaua
mai neagră decît doliul femeilor
și se
o femeie mîngîie eșafodul și rîde
aici, spune ea supușilor, aici îmi voi odihni mîinile și bărbia aici
și-n golul dintre
nu va rămîne decît nodul din gît
am un gît mic
din care nu va curge nici sînge
cea mai frumoasă viață în doi se sfîrșește în zori
cînd visăm banane ce se despoaie una pe alta de piele
cînd jungla e o fanfară cu trombonul adormit pe genunchi
și tu atîrni gol între ochiul