Poezie
l'air du temps 2
(coleric vs. melancolic)
2 min lectură·
Mediu
dorothy știa că diagnosticul ei fusese dat altei paciente
îi mărturisi asta preotului, pe facebook
apoi gardienilor care o așezau în scaunul electric,
îi aranjau electrozii și o încurajau să zâmbească
în timp ce îi legau gura cu șireturi și poezii ude
totul va fi bine – îi spuneau și vocile care acum vorbeau regulat
la telefon cu cele din capul bunei speranțe -
analizele ți-au ieșit perfect, toate testele la suspiciune au ieșit negativ,
sângele tau este alb, pur, rece:
hematii 0, ritm cardiac 0, saturație 0 - nu ai nimic,
nu ți-a mai rămas nimic
fericită în sinea ei și a celor care îi deschideau plăgile din piept
una câte una precum nuferii pe apă
dorothy își scoase cămașa de forță, tuburile și papucii și se așeză pe marginea prăpastiei
privind cu jind la cei ce se aruncau în gol
curând vor veni sărbătorile în toate pavilioanele spitalului
muzica va curge prin difuzoare și pâlniile de la duș
pacienții se vor îmbrăca în staniol
își vor adăpa setea din fântânile publice
iar sângele rămas de la transfuzii va fi folosit pentru a colora globurile,
nasul lui rudolf și buzele femeilor
până atunci, ca în fiecare sfârșit de an
dorothy se va înscrie la proba practică de piruete în căruț cu rotile
la concursul de poezii fără muză în numărătoare inversă
își va mima zilnic identitatea în oglinda lacului cu/ fără/ Odette/ Odile
va prinde o rază de soare cu dinții și o va trimite iubitului
care recent se mutase într-un apartament aranjat cu gust undeva prin Vega
apoi, după o consultație meticuloasă a vocilor interioare și a prognozei meteo
își va surprinde live propria moarte pe linoleu în stil forensic.
cu creta
045.592
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Corina Gina Papouis
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 284
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Corina Gina Papouis. “l'air du temps 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corina-gina-papouis/poezie/14084083/lair-du-temps-2Comentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Mă deranjează că micuța Dorothy și-a mărturisit lipsa de încredere în diagnostic, sindrom specific în tulburările grave de ordin psihic, într-o formă atât de anostă, pe o rețea de socializare. Desigur, intuiesc ridicolul situației, câtă vreme și preotul simte nevoia de a comunica în același mod. În era digitală, se practică această manieră de spovedanie, dar și iertarea de păcate. Tot în același fel. Eu așa simt: aici, textul se duce oarecum în anost, e un început nefericit de poem, câtă vreme, ulterior, curge năvalnic, tabloul clinic e complet, psihoza e una personală (ar fi fost interesant să devină, pe parcurs, colectivă, dar nu prea mai contează), autorul nu simte nevoia să șocheze, poemul e un șoc electric, așa curge, iar curgerea e absolut firească, exceptând începutul. Tablouri cum numai Risperidona poate desena. Felicitări.
0
Dorothy este o adepta a realului pe care il transpune unui univers paralel/ alternativ cu gratie si transparenta. Ea poate fi privita ca o 'drama queen', o victima a circumstantelor ori o Ioana d'Arc a cotidianului, depinde din ce unghi este contemplata. Are principiile ei si de aceea este expusa mereu conflictelor interioare de natura etica uneori spirituala.
O voi invita sa revina pe scena poeziei unde personalitatea ei isi poate manifesta curajul de a iubi viata asa cum e cu loialitate, sarcasm si tandrete, exacerbandu-si propriile slabiciuni si imbratisand ridicolul situatiilor/ destinului ca pe un amant de departe.
Multumesc in numele ei, al meu, al nostru pentru semnul lecturii.
Sincerely,
C
O voi invita sa revina pe scena poeziei unde personalitatea ei isi poate manifesta curajul de a iubi viata asa cum e cu loialitate, sarcasm si tandrete, exacerbandu-si propriile slabiciuni si imbratisand ridicolul situatiilor/ destinului ca pe un amant de departe.
Multumesc in numele ei, al meu, al nostru pentru semnul lecturii.
Sincerely,
C
0
Reveria- daca o pot numi asa: Dorothy e o martora, o vizionara a realului pe care il coase in alta forma, una mai poetica, mai sensibila, dar nu lipsita de imagini puternic electrizante, dezmortitoare si instigatoare: " analizele ți-au ieșit perfect, toate testele la suspiciune au ieșit negativ", " pacienții se vor îmbrăca în staniol", " iar sângele rămas de la transfuzii va fi folosit pentru a colora globurile,/nasul lui rudolf și buzele femeilor".
As putea spune chiar ca il contrazic pe domnul Marin Badea afirmand ca inceputul poeziei e un fel de premonitie, un gest antepremergator fricii de moarte surprinse genial in final( apropo finalul e perfect: nu as schimba nimic si am mai intalnit astfel de poezii cu un final ambiguu- urasc, daca pot spune astfel, supraabstractizarea).
Am sa va urmaresc. Va voi citi!
As putea spune chiar ca il contrazic pe domnul Marin Badea afirmand ca inceputul poeziei e un fel de premonitie, un gest antepremergator fricii de moarte surprinse genial in final( apropo finalul e perfect: nu as schimba nimic si am mai intalnit astfel de poezii cu un final ambiguu- urasc, daca pot spune astfel, supraabstractizarea).
Am sa va urmaresc. Va voi citi!
0
din nou!:) Dorothy este momentan la o clasa de self-improvement si detox urmata de thai-chi.
Iti multumesc in numele ei!
Sincerely,
C
Iti multumesc in numele ei!
Sincerely,
C
0
