angela spinei

răspunsuri: în castel doi își cască gurile a sărut își trec limbile peste speranțe ca și cum ar mai fi timp pentru altceva ca și cum fiica mea s-ar încălța în pantofii ei roz ar învăța

îmi rotesc părul pe deget ca și cum ar fi o cutie din aceea de telefoane la început de trăiri ca să poată funcționa firele lungi lungi trebuiesc atașate priza e la un capăt de lume astăzi

de câteva zile un picior îmi sâcâie tăcerile mă trezește diminețile își arată glezna ca gura unei femei desfrânate și îmi înghite ideile apoi de fiecare dată când reușesc să adorm

pre-le-me. Din 5 aprilie până astăzi mă chinuie o greață continuă. Se întâmplă cu mine atunci când trebuie să scriu și nu vreau. Până la urmă, oricât aș sublima, inconștientul meu mă pune la

de la bunica cei care iubesc pictează pe inima ei lasă umbre asupra discursului miros a frezii am o piață în piept și în ea tomberoane pe la 12 cineva îți răspândește mirosul

las riduri la sfârșitul fiecărei zile ca într-un armistițiu strâng pietrele în jurul meu îmi voi face o curea lungă lungă lungă l u n g ă intru pe skype alo indentitate

pe mal femei cu fuste adunate între genunchi spală rufe pletele în două roșu și alb naive se aruncă până la brâu înapoi înainte înapoi nu te

crengi de salcâm îmi acoperă gândurile printre hățișuri doar tu să golim paharele acest martini are gust de mărțișor degete fugare îmi acoperă timpul printre ani simți cum

plete despletite și ochi furtună ploaia se isterizează fulg în ochii trecătorilor observ din taxi freziile își lasă oboseala acasă se îndreaptă spre piață astăzi sunt atâtea femei

îmi voi lua cu mine pâinea sarea și Banchetul lui Platon să mai fie în această lume doar oameni roți cu capacitatea de a visa trecerile mici și înguste sunt diluate de

trei îngeri își lasă aripile pe spatele femeii se încovoaie unde era nitroglicerina oare în care colț al tăcerii spui am ieșit afară e un ger cumplit îmi îngheață ferestrele la

păsări din saragosa își curăță penele și zboară amintirile sunt palme întinse pe pământ ca în jocul cu stelele ale mele sunt mai mari mai adânci mai profunde sa nu mă uiți într-un sipete

vântul își apasă sărutul pe mâinile iernii zburătăcește lumini unii își lasă aripile acasă cei de la birou se topesc de căldură alții le lasă-n birouri cei de acasă au alergie la

peste două ape se întinde un pom de crăciun oamenii sar de la un mal la altul ce ai mă întreabă nimic spun e doar seara de dinainte de margine mă nasc greu ca o corabie la asfințit voi

am lăsat fire de ață să curgă prin mine mama îi coase în păr viitorul de la 5 ani vei fi mare și vei fi femeie trebuie să înveți să coși am lăsat fire de viață să curgă prin mine mama îi

știi iubirea se intensifică la atingere ochiul de marmură mă privește de sus mă înțep în palmă cu un ac țigănesc e ca și cum aș pune degetul pe foc și i-aș pârjoli pielea exact acolo de

să îmi lași tăcerile să se adune riduri sub ochi să îmi dezvălui regimul prezență-absență ca și cum lumea ar cădea la picioarele mele dans de o noapte nici un fulg nu mă va uda nici

își arcuiște degetele peste spatele bărbaților tremură impune treceri printre venele lor în ele pulsează lumânările tăcere de crăciun parfumul de măr se simte numai în

iarna dansează ca vrabiile în jurul unui grăunte mă ascund printre ele mlaștina-lume absoarbe părerile de rău interdicțiile mă aruncă un pas nici înainte nici nicăieri doar

e mai ușor să înveți un om să facă dragoste decât să iubească actul iubirii este unul în care păsări străine se așează pe vârf de inimă de parcă ai urca pe străzi lăuntrice prin oameni

umblu cu inima dezgolită pe afară acum de parcă cineva mi-a furat torsul pe vânt pe ploaie trecătorii își iau tăcuți câte o bucată pentru sandwich-ul de dimineață se îmbulzesc în maxi