o minte perversă și un corp aburit

cu speranțele închise-n retină
lumea rămâne goală
ca

libertatea nebunului

___
* in poezia aceasta se simte deziluzia; piciorul ce sâcâie tăcerile este pasul făcut (metonimie) ireversibil, o alegere fară scăpare; ca gura unei femei desfrânate înghite ideile; somnul, din contra, este perceput ca o răpire, evadare; în acest loc interior in care se poarta lupta, armonia (cineva [...] mângâie) dezlipește speranța de pe interiorul sensibil, astfel incât lumea (proiecție exterioară) rămâne goală ca libertatea nebunului; culmea, in ultimul vers se resimte fuga din somnul-evadare; cel puțin așa simt.

cu respect și prietenie,
pt.

ai scris mai frumos decat mine, prietene :)

in rest - m-ai citit de parca ai sti
si incerc sa nu fug de acolo, dar sa ies cu putere, ca sa nu ma mai intorc niciodata.

iti multumesc pentru comentariu

Abstractizarea neliniștii și a singurătății, provocarea de a depăși tipare de gândire. De a avea și alte reacții. O libertate mult prea mare dacă nu e asumată, sau mică, așa... ca o cușcă de aur, dacă e rezultatul unui obsesii.
Disonanțe care urlă după împăcare.
Primele 5 versuri sunt înspăimântătoare (în sens frumos, poetic, modern).
Citit cu plăcere, ca de majoritatea dăților. Cu bine.

avem si alte reactii!
comentariul asta al tau parca ar fi ghcit in Tarot - arcanele mari!

cu bine sa fie!
in custi de aur
obsesiile rod

mai scriem?
mirosul acesta de salcam ma imbata :)

cu drag