nu mă-mpotmolesc pe cărări de pixeli.
din simulacrele de clipe imortalizate
n-am cum să-mi învii chipurile moarte de mult.
dintre permutările necesare
aleg doar pe acelea
care se opun stagnării.
te-ai lăsat aprins în cămară
și acum dinții bunicilor plutesc
nimeni nu mai spală farfuriile
le batem în perete
ca pe niște cuie
pe care calcă un cal orb
de trei zile încoace
îți bagi limba
să
Micro-Scop
Sunt două suflete atipice,
electrizate în mișcări punctuale, haotice,
care își dezvoltă fiecare propriul câmp centrifugal.
Este nesemnificativ în cosmos
faptul că aceste două suflete se
Tetragramatonul în limba greacă sau tetragrama sacră la evrei. Se păstrează, încă, înscris și pe crucile creștinilor. Este considerat a fi numele eliberatorului poporului ales Israel – Yahweh sau
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva... cât timp se face pâinea prăjită. Norii sunt grei ca niște saci cu nisip, pe care îi și văd, de altfel, cărați de doi muncitori gălăgioși, aproape de aleea
Am fost controlat de la naștere:
mi s-a dat notă
dacă sunt om sau nu.
Nu am intrat la restanță.
Apoi, ce-mi amintesc:
păduchi și purici.
Mie îmi plăceau
că plesneau.
Ședințele cu părinții
erau cel
Te cocoți în fiecare seară
pe vârful cel mai înalt al cerului
și pândești luna
ca să muști din ea perfect
măsurând prin compasul timpului
exact o felie,
o zi de trăit
pe partea cealaltă a lumii.
De câteva zile am învățat urletul….
Urletul este ca un fel de şoptit numai că mai intens
Ca fluviul, este un râu mai apăsat
Şi mai dens….
Urletul apare întotdeauna între două uşi închise
Sau la
Era un anotimp
cunoscut în Berceni,
anvelopat cu
flori mortuare discrete
și Shop&Go-uri.
Călcam prin aglomerație
pe viitorul
trecutului meu.
Părul mi se împâslise
de zburătăcite gânduri și
Se-așază roșu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munții salopete și câmpu-ncepe-a înnegri.
Mă cer albastru încă-o vară, mă soare și mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre
Alerg încet după o stea și lumea începe să-mi apară un curcubeu de catifea,
Un spasm cromatic ce inundă o geometrie abstractă,
Când noaptea-și lasă peste goluri amprenta ei inertă.
Din turnul
Mi-au trebuit ani să descopăr
să înțeleg că ACUM și AICI e tot ce ni se cuvine.
Că trecutul ori perspectiva în care proiectam veșnic viața
e cea mai cumplită formă de trădare
a clipei noastre.
Pământul mă poartă în cârcă,
dar și eu îl port pe cocoașa gândului.
Eu obosesc, dar el nu.
Între noi doi e o nescrisă punte,
o greutate ce se-mparte-n tăcere:
el ține trupul lumii pe frunte,
eu îi
nu se cântă
la masă
se rostește în ordine
de la cei care au tăcut mai mult
până la cei care s-au spart primii
noaptea asta
e un rest de milă
carnea mea
satură guri
care doar înghit
fără să întrebe.
îmi spui că așa a fost să fie,
amestecând dorințe și temeri
într-un vârtej al destinului
pentru a găsi o ușă ce nu ți-ar strivi conștiința
numai că filosofările despre destin
apar adesea mai mult
nu m-a omorât nimeni
asta e partea
cea mai rușinoasă
am făcut-o singur
am negociat
cu cadavrul
încă o zi.
eu am rămas cu obiceiul
de a-mi ascunde gâtul.
Cobora lent,
se oprea curioasă pe ridurile obrazului,
apoi dansa în tăcere.
Uitase de grabă,
ca și cum timpul s-ar fi oprit
să-i privească rolul.
Visez.
Plutesc pe lac,
merg prin șoapte,
iubesc
Găsește-mă te rog,
dezgolește-mă de gânduri,
dezbracă-mă pe nevăzute,
așează-mă din nou
pe rotocolul lumii
și învârte-mă
până când
Polul Nord
cu Polul Sud
se ciocnesc.
Prinde-mă
încălzindu-mi
Şofam. Eu, care… n-am nici permis de pescuit.
După primii trei sute de kilometri am realizat că fugeam. Din nefericire.
Am tras pe dreapta. Am coborât din pat şi mi-am aprins o ţigară. Fără
Într-o după-amiază, străzile nu vor mai auzi pașii mei
pe drumul către școală.
Lumina va cădea, ca întotdeauna, sau s-ar putea să fie mai pală.
Vântul va căuta, nemulțumit, pe cineva.
Copacii se vor