Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

RMN

(Whole Body MRI)

3 min lectură·
Mediu
Simt tot mai puțin din mine înăuntrul meu.
Doctorul de familie – deși e impropriu spus „familie” –
m-a ascultat îndelung,
apoi m-a ascultat iar,
cu stetoscopul.
– Ești de analizat – mi-a spus din priviri.
M-am programat la un RMN-TOTAL de sine.
Doar că e necesară pregătirea:
purificarea biologică –
să-i scot pe toți ceilalți din mine.
Nu e ușor. Sunt destui:
părinți, frați, prieteni,
colegi, iubite, profesori, șefi,
iar colegi, iar șefi, iar iubite,
bețivi,
neiubite, nepărinți, neprieteni,
iar iubite, iar neiubite.
Mulți.
De la farmacie mi-au dat două plicuri:
unul verde,
unul galben.
Unul pentru cei apropiați,
celălalt pentru cei uitați.
„Se amestecă într-un pahar cu lichid”,
mi-a spus farmacista din priviri.
Pe drum mă gândeam:
ce lichid?
cât lichid?
Gândeam lichid, eram lichid.
Așa că le-am luat direct din plic.
Apropiații au ieșit repede:
săreau și o rupeau la fugă.
Cu uitații a fost mai greu –
a trebuit să-i reamintesc.
Apoi au început să se ivească și ei:
nu săreau – se strecurau neclari.
Acum eram gol.
Tot nimic.
Tot nu-mi simțeam sinele.
Așa golit am pornit spre RMN.
Gol era și tubul alb,
ca tunelul din spatele luminii.
O seringă mi-a împins contrast palid în venă.
Întins pe spate, cu urechile claustrofocate în căști,
am început să plutesc
spre câmpul magnetic.
Era primul meu câmp.
Am închis ochii
și clipa a încremenit în surzenie.
Apoi, ca dintr-un adânc tectonic,
tremurul a pornit:
timid,
îndrăzneț,
metalic.
Niște ciocane, ca dintr-un miez de planetă,
își trimiteau pulsul
în urechile dizolvate în căști.
Mii și mii de furnici mici îmi cartografiau trupul,
cu răbdare și seriozitate de caligrafi chinezi.
„E bine – îmi caută sinele”, deși niciuna nu știa ce caut.
Și m-am scufundat în carnea tubului
și în sufletul visului.
Visam cum furnicile îmi aliniază temporar atomii de hidrogen,
atom după atom,
căutându-mi în buzunarele fiecărui atom
sinele.
Pe câmpul magnetic erau acum șiruri, șiruri de atomi,
brazde,
dintr-un orizont de tălpi – până-n orizont de creștet.
La fiecare puls, furnicile mai întorceau o brazdă pe dos;
la fiecare tremur, atomii întorceau buzunarele pe dos.
Visul îmi era întors pe dos.
Sunt un imens ochi cilindric,
sunt pupila în care îmi stă întins trupul.
Sunt tubul.
Văd până în măduva oaselor.
Cele patru șuruburi de titan din șiră par dinții unui Cerber robotic
ce mi-a mușcat fuga.
– Mă auziți? S-a terminat.
Am privit vocea.
Era albă cu pistrui,
ca foaia de rezultate:
Date de identificare: trup fără sine
Examen: întregul trup
Concluzii:
Fără procese înlocuitoare de sine
Fără determinări secundare de alter ego
Examen IRM: sine negativ
Se recomandă intens examen REM.
0111
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
437
Citire
3 min
Versuri
89
Actualizat

Cum sa citezi

Luci Barbu. “RMN.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luci-barbu/poezie/14206330/rmn

Comentarii (1)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa✓
Foarte fain textul, are și autoironie din belșug, iar modul cum te joci cu termenii din lexicul științific este admirabil. Structural și compozițional, a ieșit, de asemenea, foarte bine.
Excelsior!
Recomand spre lectură.
0