Poezie
Autobuzul
3 min lectură·
Mediu
Trebuie să iau autobuzul.
De obicei merg pe jos.
Azi nu. Mă grăbesc.
Sunt în golful de așteptare
cu alți naufragiați.
Soarele e la 32 grade C – apropiere de corpurile noastre.
Presimt o saunofobie.
Vine.
Galben-hodorogit
din lotul „Ocolul pământului de două ori”.
Nu-mi permit luxul așteptărilor.
Oprește, înghiontit.
La ușa din spate e o redută din 3 saci soioși.
Îndărătul lor, 2 oameni ai cavernelor urbane
și ai ghinionului social.
Reduta pare invincibilă.
Pornesc spre ușa din mijloc.
Privirea trece spre ușa din față, unde
3 pensionari se mișcă brownian.
Cel care cobora vrea să urce, iar cei care urcau vor să coboare.
Dansul senilității.
Timp de o clipă încerc să le prind pașii —
ca și cum ar exista o ordine ascunsă în mișcarea asta.
Îmi vor fi de folos.
Speranța de viață pare o cifră oficială
care nu mai are legătură cu corpul.
Urc.
Înăuntru: un zid trupesc-nădușit.
Geamuri aproape ermetizate – problema curentului care trage.
Mă simt într-un amfibiu cu 38 grade C.
Înaintez ca într-un Amazon, contra curentului.
Șapte stații.
Șeptarul dantesc.
Desfrânarea.
Lenea…
… am un lapsus.
Ca și cum ordinea lor nu mai vrea să rămână în cap, ci doar în corp.
Dar aici nu urci munți.
Urci oameni.
PRIMA STAȚIE – Invidia
Intră un pic de aer și un cărucior care orăcăie.
O mamă apatică îl împinge.
Pentru o clipă se face loc între corpuri.
Apoi, neloc.
Natalitatea e bună. O spun și indicii demografici.
Bancheta rezervată omulețului cu baston.
Cuplu de pensionari.
Privesc doi adolescenți sărutându-se între stații.
El își mută bastonul dintr-o mână în alta.
Căruciorul orăcăie din nou.
STAȚIA 2 – Lenea
Ușile se deschid plictisite.
Reduta de la 3 se prelinge.
Lavă la final de erupție.
Oamenii cavernelor, toropiți, pe șenuri de corpuri
emană o vigilență anapoda.
Căruciorul adoarme.
Într-un ultim efort se închid și ușile.
STAȚIA 3 – Mânia
Frână bruscă.
Autobuzul ne comprimă, lipindu-ne aproape de îmbrățișare.
Un icnet ne străbate de la ușa 3 la 1.
Ușile se deschid violent.
Împușcătură.
Coboară elevii.
Rămân în urmă înjurăturile.
O pensionară e sorbită de vidul exterior.
Pentru o clipă îmi umplu plămânii
și mă inundă Amazonul până la piele.
Căruciorul orăcăie revoltat.
STAȚIA 4 – Avariția și risipa
Căruciorul coboară
cu tot cu mamă și orăcăit
Urcă un acordeon cu un bătrân care nu-l cântă.
Îl frământă
Buton după buton.
Încearcă să înainteze
O doamnă cât o banchetă
e împotrivă
Are argumente solide
Încearcă în partea opusă
Are parte de opunere
Două bastoane de pensionari
se apără furibund
de insistență și de muzică.
STAȚIA 5 – Lăcomia
Acordeonul coboară.
Muzica are nevoie de spațiu.
Spațiul are nevoie de noi
Noi nu mai avem suficient pentru amândouă.
Ușile se închid ca o ventuză
STAȚIA 6 – Desfrânarea
Urcă 4 pensionari împinși de un om de bine.
Unul voia să coboare.
Nu contează.
Spațiul se recomprimă
E timpul îmbrățișărilor
O doamnă cu vârstă incertă
E propulsată spre redută
Oamenii cavernelor o primesc drăgăstos
Este un loc al așteptării,
al răbdării și
al timpului care ne lipește.
STAȚIA 7
Urc tot mai sus spre lumină.
Mă simt ușor, aproape mântuit.
Nu-mi mai amintesc al șaptelea păcat…
Autobuzul oprește.
C
obor.
Stația: „Mândrești”.
0019
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Luci Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 533
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 111
- Actualizat
Cum sa citezi
Luci Barbu. “Autobuzul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luci-barbu/poezie/14204866/autobuzulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.