Atelier Literar

Se mai naște ocazional din câte-un nor un polițist Cu-n nimb tras peste cap ca o cască de înot Și-și înfige imediat cârligele din vârful ghearelor în cauciucul cerului Și-l patrulează-n

era o vreme despre care ne povestisem că va veni o zi ca toate celelalte pentru ceilalți în care totul încetinea bicicletele și taxiurile, pînă și un colibri rătăcit, treceau pe lîngă noi ca

imaginează-ți un Om privind din cer imaginează-ți groaza oamenilor privind omul se vor simți atât de singuri adunați în mulțimi și pentru prima dată Victoria nu va mai fi a lor!

născut dintr-un bulgãre de cer rostogolit prin ţãrâna trecerii oricât mi-aş rupe genunchii fruntea mea cautã tot înaltul nu ştiu sã împreun mâinile a rugãciune nici nu fac crucea mare dar între

Abia când vom deveni în sfârșit privighetori cu picioare lungi de flamingo, abia atunci le vom putea mărturisi părinților noștri cât de mult ne chinuie simpla lor existență și doar atunci le vom

se scriseseră deja paginile visului când ne-am cunoscut aruncam cu agate de lună în râul nopții aveam trupul arin transparent ochii larg deschiși spre lumina ta înainte de întâlnirea noastră totul

Este una să trântești o ușă și alta să o închizi. Am plecat fără să privesc în urmă. Nu sunt sigur dacă, în timp ce coboram scările, am auzit vreun zgomot, dar când am ajuns în stradă, printre

penumbra alunecă în cânt de nalbă printre cadrele cu noi doi noaptea glisează pe fluvii de opal tot ce a rămas din răsuflarea noastră e o reflexie a unui caleidoscop din sticlă perlată un ecou la

Într-un cer care s-a sfărâmat în bucăți, îngerii poartă cămăși de forță, aripile lor — legate, și nu mai știu dacă zborul a fost pedeapsă sau vis. Sub ei, demonii nu mai ard. Poartă costume de

Să nu mă plângi, căci eu mereu am fost O frunză-n vânt, doar un ecou, un rost. Iubito, nu-ți plânge lacrimile sfinte Pe un amestec de organe și cuvinte. Să nu mă plângi, căci orice-ar fi, Nicicând

câinele meu s-a-ndrăgostit de lună l-am botezat Alifie dimineața își așează boticul umed pe prag scâncește „data viitoare vei avea mai mult succes, băiete!” îi adun meteoriții din blană dau din

Domnul, prin răstignirea Sa, se face pe Sine pentru fiecare dintre noi simbol al crucii în aceiași măsură în care înțelegem că iubirea Lui înseamnă a prețui pe Cel care dăruiește fără a problematiza

de multe ori adorm târziu de tot abia atunci când să mă trezesc iar de trezit mă trezesc mai vlăguit decât atunci când mă așezasem pentru somn în momentul de față mărturisesc tuturor că de multe

Învăț să pășesc fără să mă sprijin de brațul tău fac liniște în mintea mea să îți pot auzi pașii calc pe urmele tale a plecare nisipul stă încremenit în clepsidră ține timpul pe loc înadins mi-e dor

Răsăritul încă nu s-a decis: își ține lumina în buzunare. Pescărușii – gânduri albe - desfac cerul ca pe o rană veche și scot luna, rotundă, rece, cu gust metalic, o ascund într-o epavă care își

Întunericul fermenteazã ca un mãr putred şi se topeşte scurgându-se printre degetele timpului. Luminã bolnavã spulberã corabia de aburi şi iluzii a nopţii. Vise cu tivuri destrãmate se

pe care şi groapa marianelor ar fi invidioasã încerc sã-mi ridic pleoapele deşi capul mi se turteşte de presiunea absurdã a celor câteva oceane aflate deasupra unele cel puţin îngheţate pe cât de

fotografiile mele cu tine sunt contur de penumbră fulgurații în cer deschis le port cu mine sub umbrele prelungi rostogolindu-se pe drum de sare când vântul îngână arii transparente au culorile

Toamna prinde culori 🍁🥰🍁 Am un loc al meu, într-un colț de lume pe care nu-l vede nimeni. Acolo nu e nici lumină perfectă, nici ordine... doar culori neterminate, borcane deschise... șevalete pe