Adrian Păunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi

Diseara-i plecarea in insula mea Trasura din nou te asteapta la scara Ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia Caci fiind politisti s-ar putea sa

Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim

In lumea plina de urmari Eu sunt un om pe niste scari, In sus ce e, in jos nimic, In jos ce e, in sus nimic. Vorbesc cu ceilalti care-au

Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraș a venit un lider din străinătate, gazdele cu dânsul se purtau gingaș, ca să-i intre-n v oie, le făceau pe

Sunt un om liber Adica Nu-i este nimanui Mila de mine. Nu mi-am dorit Aceasta libertate Dar o pastrez Si ma laud cu ea. Sunt un om

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blande si fara sfarsit. Ce stii tu-n

Așa e mama și a fost bunica Așa suntem femei lângă femei Părem nimic și nu-nsemnăm nimica Doar niște „ele” ce slujesc pe „ei”. Ei neglijenți,

Ce mai faci ? Ce mai spui ? Unde ești ? Mai exiști ? Ochii mei sunt nebuni, După ochii tăi triști . Te aștept peste tot Și visez să

Enigmatici si cuminti, Terminându-si rostul lor, Lângă noi se sting si mor, Dragii nostri, dragi părinti. Cheamă-i Doamne înapoi Că

În povestea copacilor goi Scârțâind într-o singură ușă Este vorba de noi amândoi, Este vorba de foc și cenușă. Doi copaci fără frunze pe

Nici amintirea nu te mai pastreaza De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon Ai fost o nebunie si o raza Ramai un numar vechi de telefon. As

Daca-am sa te chem Da-mi macar un semn Fie si-un blestem Din partea ta. Totusi nu

La colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume, El ispășeste râsul tuturor. Adolescenții

Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cât ai fi de rău sau cât de bun, Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu îti este de Crăciun.

V-am spus ca sint un om periculos Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama. V-am spus s-aveti pentru persoana mea Un plus de-ngrijorare si de

Nu-i nicăierea pe pământ, Nici omenie mai frumoasă, Nici ceruri nu-s, nici munți nu sunt, Ca-n Bucovina mea de-acasă. Aici și cerul pare-un

Mă rog cu puterea cuvântului Pentru copiii pământului, Mă rog cu dulceata colinzilor De sănătatea părintilor. . Florile, florile dalbe, Iar pe

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Cui sa trimit aceasta trista scrisoare pe care o scriu linistit si fara speranta rezamand hartia ei de tot orasul, de toata cartea de

V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Si, sa mai amanam, nu-i intelept, Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit, Femeia, n-are, totusi, nici un

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Poetul n-are voie sa tradeze si nici sa faca glume despre Neam, el simte totul, de la Rau la Ram, nascut ca lacrima de metereze. Poetul n-are

Apleacă-ti fruntea de stăpân spre brazda noastră milenară, reînviat tăran român si făcătorule de tară... Intr-un pridvor cu busuioc

Prea târziu te-am întâlnit în viață Ca să pot să stau de veghe până-n zori Brațele pe sânii tăi mi-ngheață Ars prea mult ca să nu mă

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „dacă” Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul „nu” Hai să conjugăm ninsoarea și uitarea eu

La atelierul de turnat clopote e o schelărie pentru încercări; când clopotul e gata aici și bate, țăranii din satele care-l așteaptă se închină

Ne iartă, Doamne, ura și gîlceava de care suntem zilnic vinovați, dar către Tine tulnicul suna-va, să-ntorci privirea Ta către

Mi se-nlacrimeaza rece spada Cand ajung in fata ei si-o vad, O iubesc pe Alba-ca-Zapada Si albastrul ochilor prapad. Uneori ea spune si

Făcut-am castelul acesta Fărâmă legând de fărâmă Și-acum când e gata, prieteni Priviți-l ce trist se

Lumină din lumină pănă-n veci, Lumina în lumină se închină, Lumina moare, spre a învia, Copii-lumină din părinți lumină. Pământu-ntreg e-un

E toamna în declin, Ce mici lumini rămân, Murim și noi puțin În orice stog de fân. Și, dacă-ți este greu, Așa cum îmi spuneai, Tu hai în

Malul acesta foarte abrupt din care cerul luna și-a rupt este hamacul în care m-așez ca să-mi mai iasă floarea din miez, astfel aicea stau și

Între o lacrimă Și o fântână arteziană Mai rămâne atât: Dreptul la rană. 12 Iulie 1987

A. Paunescu Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-as iubi Altceva nu-i nimic Si mereu ma complic Si ce simplu mi-ar fi, Daca nu te-as iubi. Daca

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla ca ochii mei sunt cand senini cand verzi ca port ninsori sau port noroi pe tampla ai sa ma ierti altfel ai

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Numai artistii au corupt tarana, din vina lor rasar pe lume flori, prin arbori trec pierdutii dirijori, si-si misca-n fiecare creanga

Nimeni nu e singur pe pamant, Cineva in grija lui il are, Nici cei singuri-singuri nu mai sunt Daca are umbra fiecare. Singur stai in casa si

Ce bine mi-e a-ți recunoaște Ștergarul alb de in la porți, Te-ai pregătit și tu de Paște, Hristos a înviat din morți. Pe mal de rîu mai cîntă

De mine aveți, dragii mei, a vă teme, Sunt îngerul cuminecat de dezastre, Pe sânge-mi plutesc în derivă blesteme, E mintea-mi azilu-ntrebărilor

La hanurile unde am fost în tinerețe poterele care mă căutau s-au îmbătat așteptând și nimeni nu mai știe nimic despre fărădelegea care-am

Aud pe-aici, pe lîngă mine pași Vin voci străvechi să cînte și să mustre, Un paradis e îngropat la Iași Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne Intreaga roata a lumii si fiecare pom O simt ca mi se rupe din sange si din carne Si mi se face mila

Ma voi feri ca de foc de pericolul Ca dragostea sa devina Obiect al meditatiei, Al speculatiei, Al filozofiei. Fereasca Dumnezeu De acea

Si-mi vine sa plâng si sa strig, Putem linistiti înopta, Ducându-mi la frunte o mâna, Tacerea ne este deplina Se face teribil de frig, Si

Adio, vara, pleaca-n ascunzisuri, Noi suntem gata de-a cadea –ntr-o carte, Si de-a mai lacrima catre pietrisuri, De dor de tine si de dor de

Nu stiu de ce, pe cât m-afund în viata mă simt atras de fleacuri omenesti, si-mi place-n anotimpul de vacanta să-ntirzii, să ramin în

Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cat ai fi de rau sau cat de bun, Ca mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu iti este de Craciun. Cand

Oameni, oameni, fratii mei, Disperatii, fericitii, V-ati spälat de superstitii, De demoni si dumnezei. Insä nu-i destul folos Dacä peste tot

Rămîn prin casă niște haine vechi, Un fel de moștenire părintească Și umbre ale tragicei perechi, Că posesorii nu mai vor să crească. Părinții

Din om în om se-aude un clopot departe De dincolo de viață de dincolo de moarte. Îl duc pe umeri Moții, din Apuseni, încoace, Miroase-a vârf de

Virgula e punctul care plange.

. Si totusi exista iubire Si totusi exista blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. . Si totusi e stare de veghe Si

Dragoste in fan Adrian Paunescu Sa mergem amandoi la strans de fan Si soarele sa ne luceasca-n coasa, Din cand in cand in urma sa-ti raman Ca

Acum, cand cade toamna pe pamant, Ca un cosmar al unei boli ciudate, Acum sa trecem prin acele sate, In care merele in meri mai sint.

COMERCIANTII DE INGERI Au trecut prin orașele noastre comercianții de îngeri, vindeau îngeri, împreună cu mături, dacă luai și pământul de

Întreg, al dumneavoastră, așa mă simt din nou Că de minciuni și falsuri ființa mi-e sătulă, Vă mulțumesc de toate, Cinstit și Bun Erou, Renaște-n

Ce frumoasă ești în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Þurțurii în plete vor suna. Hai să fim doi

Păsările călătoare Pleacă dacă-i frig și plouă, Pe uscat ca și pe mare Și dau lumea pe din două. Și învață cum să zboare Puii lor aflați în

Tundeți oile că le e cald, tundeți oile că vine vara, tundeți oile ca să vedem ce e turmă și ce e legendă.

Cea mai mare surpriza, Cel mai mare soc, nebunia serii, punctul culminant al balului nostru mascat in care nimeni n-a mai cunoscut pe

Aceste nopti de insomnie aceste pauze-n destin, ti le dedic cu totul tie, Cu toata moartea ce-o contin. Cand se va face socoteala, scazand tot

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic. Pe viata si pe moarte. Fara frica, Compatimesc pe cei care abdica, Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Ce noapte linistită la Vaslui si totusi, cea mai mare dintre toate, asa cum poate însăsi mama nu-i este această sfântă bunătate. Au

El nu tine tară de-a doua Ca marmură albă în miei arde seul Si el luminează cu roua Spre tronul de sare pe care stă zeul. Aici doarme zeul pe

As sta, asa cu fata-n sus, Lovit piezis de vreme Si-ncet ca un izvor supus Ti-as murmura poeme. Si patul de sub sira mea, Podeaua care-l

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blânde si fără sfarsit. Ce stii tu-n

Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi

Când noaptea pe pământ e mai adâncă Decât lumina-ntregii mele vieți, La mine-n creier se trezește încă Un internat dogmatic de băieți. El are

E-o liniște plătită-atât de scump Și e o pace de sorginte sfântă De se aude tăinuit cum cântă Mătasea în știuleții de porumb. Colinele

Mamă, ce plumb ai în pântec, mamă, am visat că atârnăm, dumneata și eu, de un clopot de plumb, care bătea înfundat, mohorât, mamă, vecinii au

O, biet actor O, biet artist Rolurile mor Viața e un teatru trist. Actorul a ieșit în stradă, Să-și cumpere ceva salam, Era în haine de

Cuvinte vechi se retrezesc în mine ca armăturile-ntr-un adăpost, în creier port copilul care-am fost, mi-e panică și cald și-apoi mi-e bine. Ce

Aș sta, așa cu fața-n sus, Lovit pieziș de vreme Și-ncet ca un izvor supus Þi-aș murmura poeme. Și patul de sub șira mea, Podeaua care-l

Ca un clopot de gâtul unei oi Așa atârnam eu de sânul sfânt Al mamei mele, în al doilea război Cînd s-a petrecut împrăștierea românilor pe

Scrisoarea mea e de ulei femeie, ulei din candele, ulei din cani, ti-o scriu ca sa –ti mai treaca intristarea ti-o pun pe amintire si pe

Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna De când mă simt tot mai bogat de tine Și-mi stau pe tâmpla Soarele și Luna Acum mi-e cel mai rau și cel mai

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi îmbătrânind

Cea mai urîtă faimă ne omoară În Europa ultimelor știri, Suntem români, fugim din gară-n gară Din patria strămoșilor martiri. Vom pustii de tot

e ceață pe munți ca-ntr-o piesă cu Hamlet într-un magic Elsinor... lucruri pe care va trebui să le scriu. O reprezentare a paradisului: satul

Lumina trece munții pe curat; și-n brazii negri se ascut cuțite. Eu viața mi-am trăit și mi-am urmat c-un blând instinct, al fiarei

Trestia pe baltă bate tremurat, Se aude trenul dinspre Calafat, Neștiute păsări saltă peste noi, Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi. Te

Aici, în bucovina îmbrățișarea cu natura dă putere până și muribundului, se povestește că un om aflat pe moarte și-a aruncat plapuma pe care

Aud pe-aici, pe lîngă mine pași Vin voci străvechi să cînte și să mustre, Un paradis e îngropat la Iași Sub străjuirea umbrelor ilustre.

FIINTA NESUPUSA Aș fi vrut să-mi organizez poezia Ca să fiu mai sigur pe ea, Dar versurile mele râdeau de prostia Care mă înflăcăra: Cum ai

Ce nu-i boală, e moarte. Ce nu-i aici, nu-i nicăieri. Nu doar vecia ne desparte, Ci fumegânda zi de ieri. Noi rezistăm în veșnicie Pentru că

Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Și este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis, De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici

Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile, Zadarnic este dorul nostru după aripi, Noi invocăm în lume aripi și, pentru a convinge, Triști

Aicea m-aș întoarce Odată îndărăt Ca să m-aplec sub piatră În râul care scurmă Să iau izvoru-n brațe Și-apoi să vi-l arăt Spunându-vă:

Ca o injecție intravenoasă acest șir de cocori de care țipă mugurii, bălțile, mâinile noastre întinse. Ca o injecție intravenoasă într-un

Primăvara în țări dezvoltate Un mugur de nichel străbate și-un verde ciudat, monoton, Livezi de săpun și șampon, Primăvara în țări

Cum umbli fără cauză și scop Pe negrele, murdarele șosele, Întruchipare a tristeții mele, Vitreg copil al lumii, câine șchiop. Și lacrima ți-o

Sunt un om liber Adică Nu-i este nimănui milă de mine. Nu mi-am dorit Această libertate Dar o păstrez Și mă laud cu ea. Sunt Un om liber Nu

Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blânde si fără sfarsit. Ce stii tu-n

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al

Spune-mi ceva Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al