Starea de grație
de Adrian Păunescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Starea de grație
vine și trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.
Zestre ilogică
și totuși zestre
ca din noi înșine
două ferestre.
Judec grăbitele
clipe de față
cu darul timpului
de-o altă viață.
Starea de grație
iarăși nu vine
și poeziile
îmi sunt senine.
Nu li-i sălbatică
pofta de-a spune
îmburghezitele
zic toate bune.
Mi-e dor de zilele
pline-ale vieții,
de versuri logice
simt că mă sperii.
Starea de grație
e peste toate,
trec libertățile
spre libertate.
Chiar versuri putrede
chiar aberații,
renasc sub zodia
acestei grații.
Starea de grație,
starea supremă
zilnic mă chinuie
ca o dilemă.
Zilnică pierdere,
zilnică trudă,
ochii în lacrimă
absurd asudă.
Dacă de-a pururea
nu mai apare
starea de grație,
starea cea mare.
A scrie limpede
la tulbureală,
a scrie tulbure
când nu simți boală.
E o congestie
de universuri,
dar fără grație
rămân doar versuri.
Ci poeziile,
cerească rază,
starea de grație
ți le dictează.
28/29 Octombrie 1988, Schitu Golești