Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi

Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim

In lumea plina de urmari Eu sunt un om pe niste scari, In sus ce e, in jos nimic, In jos ce e, in sus nimic. Vorbesc cu ceilalti care-au

Enigmatici si cuminti, Terminându-si rostul lor, Lângă noi se sting si mor, Dragii nostri, dragi părinti. Cheamă-i Doamne înapoi Că

În povestea copacilor goi Scârțâind într-o singură ușă Este vorba de noi amândoi, Este vorba de foc și cenușă. Doi copaci fără frunze pe

Daca-am sa te chem Da-mi macar un semn Fie si-un blestem Din partea ta. Totusi nu

La colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume, El ispășeste râsul tuturor. Adolescenții

Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cât ai fi de rău sau cât de bun, Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu îti este de Crăciun.

Cui sa trimit aceasta trista scrisoare pe care o scriu linistit si fara speranta rezamand hartia ei de tot orasul, de toata cartea de

V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Si, sa mai amanam, nu-i intelept, Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit, Femeia, n-are, totusi, nici un

Mi se-nlacrimeaza rece spada Cand ajung in fata ei si-o vad, O iubesc pe Alba-ca-Zapada Si albastrul ochilor prapad. Uneori ea spune si

A. Paunescu Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-as iubi Altceva nu-i nimic Si mereu ma complic Si ce simplu mi-ar fi, Daca nu te-as iubi. Daca

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla ca ochii mei sunt cand senini cand verzi ca port ninsori sau port noroi pe tampla ai sa ma ierti altfel ai

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne Intreaga roata a lumii si fiecare pom O simt ca mi se rupe din sange si din carne Si mi se face mila

Ma voi feri ca de foc de pericolul Ca dragostea sa devina Obiect al meditatiei, Al speculatiei, Al filozofiei. Fereasca Dumnezeu De acea

Si-mi vine sa plâng si sa strig, Putem linistiti înopta, Ducându-mi la frunte o mâna, Tacerea ne este deplina Se face teribil de frig, Si

. Si totusi exista iubire Si totusi exista blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. . Si totusi e stare de veghe Si

Dragoste in fan Adrian Paunescu Sa mergem amandoi la strans de fan Si soarele sa ne luceasca-n coasa, Din cand in cand in urma sa-ti raman Ca

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic. Pe viata si pe moarte. Fara frica, Compatimesc pe cei care abdica, Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Acum, cand cade toamna pe pamant, Ca un cosmar al unei boli ciudate, Acum sa trecem prin acele sate, In care merele in meri mai sint.

Aceste nopti de insomnie aceste pauze-n destin, ti le dedic cu totul tie, Cu toata moartea ce-o contin. Cand se va face socoteala, scazand tot

Scrisoarea mea e de ulei femeie, ulei din candele, ulei din cani, ti-o scriu ca sa –ti mai treaca intristarea ti-o pun pe amintire si pe

FIINTA NESUPUSA Aș fi vrut să-mi organizez poezia Ca să fiu mai sigur pe ea, Dar versurile mele râdeau de prostia Care mă înflăcăra: Cum ai

Ce nu-i boală, e moarte. Ce nu-i aici, nu-i nicăieri. Nu doar vecia ne desparte, Ci fumegânda zi de ieri. Noi rezistăm în veșnicie Pentru că