Ce faci la ora când mi-e dor de tine Și niciun fel de răni nu te opresc Să-mi reconstitui trupul în ruine Și să-mi refaci tot viciul

Ce mai faci ? Ce mai spui ? Unde ești ? Mai exiști ? Ochii mei sunt nebuni, După ochii tăi triști . Te aștept peste tot Și visez să

Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraș a venit un lider din străinătate, gazdele cu dânsul se purtau gingaș, ca să-i intre-n v oie, le făceau pe

La muncă, derbedei, că trece anul și vin ăilalți

Calul călare pe cal, calul călare pe calul călare, calul călare pe calul călare pe cal, calul călare pe calul călare pe calul călare. La ora

Ne iartă, Doamne, ura și gîlceava de care suntem zilnic vinovați, dar către Tine tulnicul suna-va, să-ntorci privirea Ta către

Încă o noapte albă în contul vieții gri Încă un bulgăr negru la muntele de smoală Încă un om mai crede și altul îl înșală Și „a minți”

Sufletul meu, copil tembel, cunoaște, Inima mea de bivol tînăr știe Că pe al lumii pat absurd de broaște Iubirea este o anomalie. Să mai

Prea târziu te-am întâlnit în viață Ca să pot să stau de veghe până-n zori Brațele pe sânii tăi mi-ngheață Ars prea mult ca să nu mă

De-aicea, de pe patul de spital, Pe care mă găsesc de vreme lungă, Consider că e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi să mai ajungă. Mă

Eu recunosc că am făcut greșeala De a slăvi prea mult conducătorul Făcându-i ode și-ndemnând chiar sala (să cânte): Partidul, Ceaușescu și

Tragica mea, condamnata mea țară, Din nou răstignită și funerară, În static și jalnic galop antigalop, Între secetă, foamete și

Jurăm credință luptei de-a ne regenera să aibă fiecare, dreptatea, munca sa, jurăm ca adevărul să fie pentru noi puterea de a scoate

Trestia pe baltă bate tremurat, Se aude trenul dinspre Calafat, Neștiute păsări saltă peste noi, Cum, chemat de tine, morții mă-ncovoi. Te

Cuvinte vechi se retrezesc în mine ca armăturile-ntr-un adăpost, în creier port copilul care-am fost, mi-e panică și cald și-apoi mi-e bine. Ce

Lumina trece munții pe curat; și-n brazii negri se ascut cuțite. Eu viața mi-am trăit și mi-am urmat c-un blând instinct, al fiarei

Cuvintele sunt pline de noroi, Cum sunt copitele de cai plugari, Nu mai ajunge sensul pân’ la noi Copiii adevărului sunt rari. Pe-o parte-a lui

Þăranii mei, ce-ați dat și bir și cote, Veniți la fiul vostru ce sunt eu, Numele meu de azi e Don Quijote, Mai lupt cu morile de vânt din

Foaie verde fard de claun, la amurg cînd e instinct, îmi văd mîinile murind, mi-aud tîmplele murind. Foaie verde fard de claun, o, copilăroasa

Fecioare despletite trec prin zi Mișcând și amețind realitatea, Lunatic, aeriene, vii; Genunchii lor au luminat cetatea. Vâslite le sunt

Da, sunt valah, porecla asta-mi place, Sunt meridional și sunt fierbinte, Din palma mea iau fiarele merinde, Mă lasă-n pace când le las în

Sînt Un om liber Adică Nu-i este nimănui Milă de mine. Nu mi-am dorit Această libertate Dar o păstrez Și mă laud cu ea. Sînt Un om

Se joacă șah, în cea din urmă fază, Cu alb și negru ce se-mpotrivesc, În fond, e chiar destinul omenesc Născându-se, când piesele se-așază. Mai

Când învățătorul le predă, cu grijă, Lecția de caligrafie Ei cred că el Nu știe să scrie.