Anomalii
de Adrian Păunescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Sufletul meu, copil tembel, cunoaște,
Inima mea de bivol tînăr știe
Că pe al lumii pat absurd de broaște
Iubirea este o anomalie.
Să mai iubești cînd visul un negoț e,
Să mai iubești cînd prea puțini au șale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloțe,
Acestea toate nu sînt stări normale.
Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioșie și cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.
Nu-i profitabil să iubești cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioșat de îngeri.
Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abțină bine știe,
Vioara caldă și pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie
La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Și sus, pe unde gîndul meu e mire.