Halucinație cu munți
de Adrian Păunescu(2011)
1 min lectură
Mediu
Lumina trece munții pe curat;
și-n brazii negri se ascut cuțite.
Eu viața mi-am trăit și mi-am urmat
c-un blând instinct, al fiarei fericite.
Atâtea-s numai scrum din tot ce-i foc,
plutim pe o planetă de cenușă,
cu nările clipind din loc în loc,
cu brazi ce stau cum clanțele la ușă.
Deodată tac și mi se face frig,
în jurul meu se sparge-o catedrală
în mii și mii de vânturi și ninsori.
Încep pe nume moartea să mi-o strig
și-atunci cenușa neamului se scoală
și eu exist – nebun - de două ori.