Creier aprins
de Adrian Păunescu(2011)
1 min lectură
Mediu
Cuvinte vechi se retrezesc în mine
ca armăturile-ntr-un adăpost,
în creier port copilul care-am fost,
mi-e panică și cald și-apoi mi-e bine.
Ce înțeles mai are și ce rost
bolboroseala care-n gând îmi vine,
creierul meu, cu turlele lui pline,
refuză vremea prețului de cost.
Sunt, tot, o întrupare de cuvinte,
m-ar strânge, m-ar răni, m-ar spinteca
memoria copilului fierbinte
dac-ar izbi – din partea de părinte –
cu interjecții în armura mea.
Mi-e creierul abcdefghijklmnoprsștțuvxw.