Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Mi-e imposibil fara tine

din volumu\"Liber sa sufar\"-2003

de Adrian Păunescu(2005)

2 min lectură

Mediu
Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta mai bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine.
Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.
Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul dor al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra.
Subtile explicatii cui i-as cere?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi, ci solii sa lucreze,
Si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze?
N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tau, am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
Si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.
Si totusi tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
Si-mi este imposibil fara tine.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
202
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Păunescu. “Mi-e imposibil fara tine.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/adrian-paunescu/poezie/mi-e-imposibil-fara-tine-2

Intrebari frecvente

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugenia-reiterEREugenia Reiter
te rog sa verifici inainte de a posta un text in biblioteca virtuala. posibil sa fie deja.
multumesc
0