Coșmar învins
de Adrian Păunescu(2009)
2 min lectură
Mediu
Starea mea e vinovăția permanentă,
azi-noapte am vrut să mă sinucid,
am mers în vârful picioarelor
la paturile copiilor mei
să-i văd înainte de despărțire
și ei nu s-au trezit.
Și-am înțeles, cu groază,
cu lașitate, cu salvare,
că ei dorm profund
pentru că știu că eu îi veghez;
și liniștea lor m-a oprit,
liniștea lor mi-a ținut viața în vine,
liniștea lor m-a obligat
să-i aștept să se trezească.
Starea mea e vinovăția permanentă,
mă simt vinovat cu fiecare clipă
în care mai accept mizeria din jur
și mizeria din mine însumi,
dar, Doamne, cui să-i las,
cui să-i încredințez,
ce destin ar avea
ei ar fi amândoi,
puii mei, ei ar fi,
dintr-o dată,
urmașii unui sinucigaș.
Pentru ei, pentru acești
doi orfani amânați,
în loc să mor-mă culc,
în loc să putrezesc-înfloresc,
pentru ei, ostatecii voștri,
pentru că zilnic trebuie să le-aduc
pâine,
pentru că zilnic trebuie să le veghez
viitorul,
accept să trăiesc,
mă dăruiesc vouă,
și tot vouă vă dau
și proiectul ratat
al acestei sinucideri scandaloase
care v-ar fi clătinat din temelii,
și, ca Iisus între tâlhari,
între copiii mei
pe care-i iubesc fără sfârșit,
pe câte-un lanț de lacrimi,
mă smulg durerii
și mă dăruiesc
limbii române.