Colindul Poetului
de Adrian Păunescu(2005)
2 min lectură
Mediu
Să-i fie veacul liber și întreg
Plin de sudoarea lumii truditoare
A celor ce-l păzesc și-l înțeleg,
Atîta cît de soarta lui îi doare.
Miner cinstit al nopților tîrzii,
Coleg de străluciri cu Universul,
Burduf de suferinți și bucurii,
Așa să-i fie toată viața versul.
Să nu dea adevărul la tocmeli
Chiar dacă el ca om ar fi să cadă,
Răpus de propriile lui greșeli
Sau de vreo ipocrită mascaradă.
Purificîndu-și sufletu-n furtuni
Să nu se lase vîntului ce bate,
Dator mereu acelor mulți și buni
Să aibă loc de-a pururi în cetate.
Oricum, el va trăi mai multe vieți
De va simți încetul cu încetul
Ce trebuie să facă-un cîntăreț
Pentru a fi, prin voia lor, Poetul.
Să creadă-n oameni și-n dreptatea lor
Agent, din veac, al plebei suferinde
Ajuns nemuritor ca muritor
Și ca depozit tandru de colinde.
Să merite să tragă-n el un tun
Cu salvele obștescului oprobiu
De n-a-nțeles ce substantiv comun
Cîștigă dreptul sfînt de nume propriu.
Să-i fie versul liber și întreg
Că-i elegie, fabulă sau odă,
Căci pentru toți acei ce-l înțeleg
Prezența lui nu este incomodă.
Poemul lui, extract de zori de zi
Și început crepuscular de soare,
Să poarte suferinți și bucurii
Sudoarea sfîntă a lumii truditoare.
Și, dacă zilnic întîlnind infern,
Va ști să-l pună la-ncălzit cazane,
El va muri, spre-a deveni etern
Și cîntec al condiției umane.
București 22,23 decembrie 1985
Lui Geo Dumitrescu,
învățătorul de poezie
Vol. \"Locuri Comune\"
Editura Albatros
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Păunescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 243
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 45
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Păunescu. “Colindul Poetului.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/adrian-paunescu/poezie/colindul-poetuluiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
