Damnat
de Adrian Păunescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Despre blândețea de a fi de vină
Și despre nebunia de-a fi trist,
Am să vă povestesc, cât mai exist,
Și ochii mei atârnă de lumină.
Dezastrul care mi se-ntâmplă mie
Ați vrea s-aveți norocul de-a-l trăi,
Eu nu dau din tristețea mea o zi
Pentru un veac întreg de veselie.
Nu dau, din tot coșmarul meu, un gând,
Neconvertibilul noroc mă ține
De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine,
Și mă trezesc cu creierul urlând.
Și nu mai știu nici eu ce e cu mine,
Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!