Îndrăgostit de Bucuresti
de Adrian Păunescu(2002)
2 min lectură
Mediu
Nu stiu de ce, pe cât m-afund în viata
mă simt atras de fleacuri omenesti,
si-mi place-n anotimpul de vacanta
să-ntirzii, să ramin în Bucuresti.
De el ne-am saturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
si-acum, când sint satul de locul zilnic
mă simt golit si-mi e deodata drag.
Pe piatra lui am tot batut cadenta
si-am s-o mai bat atât cât voi trai,
spre un Olimp ascuns pe orice strada
în cautarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
si au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viata
si am născut si-am ingropat idei.
La Bucuresti, copilaria toata,
visam s-ajung să pot si eu vedea
celebrii ciini ce au covrigi în coada
si să-ntilnesc si eu pe mama mea.
Eu vara as iubi-o pe orbeste,
dar simt ca toamna-i anotimpul meu,
când frunze si lumini pe bulevarde
mai dau halou parerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere
si oamenii romante triste vor,
si-n curti se face vin din must de struguri
si toti bucurestenii au umor.
L-am parasit destul, ca azi să-l caut
si să-l gasesc intodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.
Mă pregatesc să fug din nou în tara
si să cistig aripi dumnezeiesti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colt de Bucuresti.
Si nu numai pentru ca am eu impresia ca-si lanseaza poeziile pe banda rulanta, (ziceam ca are sabloane, pune sablonul si scoate poema), dincolo de forma perfectionista (ritm, rima)prea o da bine si se stie ca ce e \"prea\" nu prea merge.
Nu temperamentul sau vulcanic ma deranjeaza, ci faptul ca printre randuri citesc plinatatea lui de sine. De parca mi-ar sufla vulgar la ureche, stii, eu sunt un poet mare. Cel mai mare.
Eu as spune cel mai gras. Ma rog, cer scuze pentru atacul la persoana.
Eu nu-l judec pe paunescu, bineinteles, eu doar voiam sa spun ca nu-mi place si larevedere.