Miros de contrarii
de Adrian Păunescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Singurătatea ne face bine,
singurătatea ne dă puteri,
mănâncă astăzi scrumul de ieri
flacăra noastră fără rușine.
Noi ne mai credem corăbieri
peste abisul mării depline.
Dar picătură de apă nu vine
din țevăria pe unde-o ceri.
Mari în pretenții și-n fapte - mici
ne ținem rangul, ne vindem gândul,
bietul orgoliu pururi urmându-l,
râvnind acolo ce-avem aici,
și libertății sufletul dându-l
șeile noastre miros a bici.
