Copacii fără pădure
de Adrian Păunescu(2009)
1 min lectură
Mediu
1.În povestea copacilor goi
Scârțâind într-o singură ușă
Este vorba de noi amândoi
Este vorba de foc și cenușă
Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi privește înaltul
Doi copaci prin sărutul de sus
Aplecându-se unul spre altul.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu știe iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.
2.Toată vara au fost numai ploi
Și-au fost stele în nopți fără stele
Și prin toamna șederii în noi
Cade ultima frunză pe ele
În zadar către tine întind
Niște crengi ce-mi fuseseră brațe
Alte uși se aud scârțâind
De tomnatecul vânt să se agațe.
3.Nu mai suntem decât doi copaci
Vor veni călători să ne tundă
Vor lua crengi toți copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă
Și chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivățul iernii ce vine
Fără brațe cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Păunescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Păunescu. “Copacii fără pădure.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/adrian-paunescu/poezie/copacii-fara-padure-2Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
