când mă urc în tramvai, e ca și cum m-aș plimba prin trecut
zâmbesc somnoroasă și puțin melancolică
bucureștiul se colorează gri după geamul murdar, aleargă aleargă
sufletul meu sare din stâlp în
cât de frumos poate fi spusă o poveste de dragoste?
noi doi am crescut unul într-altul.
te-am iubit cu toate sufletele mele, te-am iubit pe de rost.
tu.
un cuvânt din două litere de care mă
metafore se ascundeau la fiecare pas
un motan torcea cald între coastele mele și nu înțelegeam de ce
spune-mi de ce spune-mi tu de ce
mă ascunsesem adânc în mine și sufletul încremenise în
nu știu nici cum nici când nici cine
mi-a spus
azi copacii vor înflori te vor săruta licuricii șopârlele îți vor spune povești azi ești doar tu un univers și doar azi și doar tu
aveam șapte ani
Așa mi-am spus și eu,
poate nu e pentru oricine, trebuie să ai vreo câteva clase în plus
să știi să citești printre rânduri
iar, când nu poți, să te prefaci frumos.
Seara, deschid o carte și
cu stiloul roșu mâzgălesc pe hârtie și aș închide ochii
visele se colorează mai ușor pe laptop, cu cât e ecranul mai mare
cu atât vezi mai bine cât de gol ești
când te asamblezi din discuții
își uitase țigările lângă ceașca de cafea
și-acum, doar mai are, doar ochii amari de la ea
și mâinile răgușite, le-a ascuns în buzunare
în stradă, rupea calendare
fără nume, un om fără nume
"într-o zi, doar mi-a izbucnit în suflet. se juca sub ochii mei ca o lume în lume.
am înțeles brusc
cât de ușor iubim într-o fotografie alb-negru, cu sufletul developat dintr-o dată pe o stradă
cu ceața asta nu o să mai vină niciodată primăvara
și eu voi mai închide o iarnă în mine
o gură de aer brutal, de realitate acută
dansează, dansează cu mine
vorbește-mi orice
azi un om
teoria ne spune că nu e bine să începi
cu o negație
dar practica se numește viața pe perioadă determinată
a început un an nou și vă pot povesti de câteva trend-uri interesante
despre cum
spovedanie: azi, timp de trei minute, m-a posedat un străin. atât mai durează o fabulație sexuală într-o zi de carieră.
reproș: aș fi putut continua privirea, un du-te-întors senzual.
inutil. să
eu acum voi închide lumina.
ale tale brațele, al tău trupul, a ta gura
pierdută
sunt sub greutatea ta
sau poate cerul s-a prăbușit spre pământ
și eu doar mai respir o lună
rotundă
de-acum știu
așa cum nu te-aș putea inventa
prea mult alb prea imaculat
prea în noi
prea decolorate
suflete
până la puritate
până acolo
unde nu e drept să ajungem
unde să nu căutăm
de ce
tequila se toarnă în păhărele micuțe-n care nu-ncap decât două trei gânduri deodată
le bei condamnat / se zvârcolesc, dar hei
nu-mi pasă de voi
îmi voi mai aprinde o țigară / sufletul meu
iată-ne.
s-a terminat timpul și noi ne discutăm sufletele la o țigară
ar trebui să vorbim despre noi la persoana a treia
să vezi, într-o zi
întrebările lui i-au sărutat buzele
și ea le-a
trupurile noastre se trezeau unul într-altul. vertebre răgușite în același sărut
un chin întratât și doar patul mirosea a păcat
adâncea prăpastia din noi am închis-o chiar cu buzele noastre. mă
“capul în mâini, neclintită. îmi plac furtunile pentru că mă tem de ele: aceeași zbatere a inimii înaintea lacrimilor.
mi-am spus că toți suntem singuri într-o lume singură, mi-am spus căutând.
Sunt convinsă că talpa arsă va lăsa o urmă precară.
Ajută-mă să mă cobor, mă ridic, sunt alungirea cu realități pe care o îmbăt cu cafea, o trezesc și-o ameninț naiv, cu care mă lupt cu mâinile
îmi sprijin bărbia în palme ascunsă-ntr-un bătrân hanorac.
lumini intermitente. da. nu. da. nu.
blocată într-o repetiție absurd - obosit - asumată într-un același punct în care pornesc și
iarna, un strigăt fără nevoia unui ecou. râdea.
iar timpul, o gură flămândă de tot, ne mușca,
m-am ascuns cât mai bine, cât mai adânc
peste mine creștea din cer în pâmănt
peste mine venea
sufletul meu e întunecat privește în trupul meu contre-jour
îi caut un loc și un nume pe pielea mea goală, doar ea va rămâne străjer între noi
pământ și lut
pământ virgin într-un război fără
nu știu când și cum s-a lăsat ceața, zâmbetul meu a ajuns urma țigării pierdute în ea
sub un cer aplecat peste noi (bătrân?), se mai vedeau câteva lumini, poate o lampă stradală însingurată,
ei îi plăcea să cânte la pian
pianul cânta peste străzi trotuarele se porneau fără sfârșit începeau își purtau ploile ne-ntrerupte cădeau
vânturi sfârșeau orașe și orașele sfârșeau lumea se
venea toamna cea deasă, încâlcită precum n-aș fi putut nici s-o imaginez
atâtea ramuri dezgolite
brațe-ndoliate ce s-au întins spre pământ, toamna se ruga păgân,
s-o iertăm
toamna se ruga
LT