Luna Tudor

când mă urc în tramvai, e ca și cum m-aș plimba prin trecut zâmbesc somnoroasă și puțin melancolică bucureștiul se colorează gri după geamul murdar, aleargă aleargă sufletul meu sare din stâlp în

cât de frumos poate fi spusă o poveste de dragoste? noi doi am crescut unul într-altul. te-am iubit cu toate sufletele mele, te-am iubit pe de rost. tu. un cuvânt din două litere de care mă

metafore se ascundeau la fiecare pas un motan torcea cald între coastele mele și nu înțelegeam de ce spune-mi de ce spune-mi tu de ce mă ascunsesem adânc în mine și sufletul încremenise în

nu știu nici cum nici când nici cine mi-a spus azi copacii vor înflori te vor săruta licuricii șopârlele îți vor spune povești azi ești doar tu un univers și doar azi și doar tu aveam șapte ani

Așa mi-am spus și eu, poate nu e pentru oricine, trebuie să ai vreo câteva clase în plus să știi să citești printre rânduri iar, când nu poți, să te prefaci frumos. Seara, deschid o carte și

cu stiloul roșu mâzgălesc pe hârtie și aș închide ochii visele se colorează mai ușor pe laptop, cu cât e ecranul mai mare cu atât vezi mai bine cât de gol ești când te asamblezi din discuții

își uitase țigările lângă ceașca de cafea și-acum, doar mai are, doar ochii amari de la ea și mâinile răgușite, le-a ascuns în buzunare în stradă, rupea calendare fără nume, un om fără nume

"într-o zi, doar mi-a izbucnit în suflet. se juca sub ochii mei ca o lume în lume. am înțeles brusc cât de ușor iubim într-o fotografie alb-negru, cu sufletul developat dintr-o dată pe o stradă

cu ceața asta nu o să mai vină niciodată primăvara și eu voi mai închide o iarnă în mine o gură de aer brutal, de realitate acută dansează, dansează cu mine vorbește-mi orice azi un om

teoria ne spune că nu e bine să începi cu o negație dar practica se numește viața pe perioadă determinată a început un an nou și vă pot povesti de câteva trend-uri interesante despre cum

spovedanie: azi, timp de trei minute, m-a posedat un străin. atât mai durează o fabulație sexuală într-o zi de carieră. reproș: aș fi putut continua privirea, un du-te-întors senzual. inutil. să

de ce tequila se toarnă în păhărele micuțe-n care nu-ncap decât două trei gânduri deodată le bei condamnat / se zvârcolesc, dar hei nu-mi pasă de voi îmi voi mai aprinde o țigară / sufletul meu

sufletul meu e întunecat privește în trupul meu contre-jour îi caut un loc și un nume pe pielea mea goală, doar ea va rămâne străjer între noi pământ și lut pământ virgin într-un război fără

nu știu când și cum s-a lăsat ceața, zâmbetul meu a ajuns urma țigării pierdute în ea sub un cer aplecat peste noi (bătrân?), se mai vedeau câteva lumini, poate o lampă stradală însingurată,

ei îi plăcea să cânte la pian pianul cânta peste străzi trotuarele se porneau fără sfârșit începeau își purtau ploile ne-ntrerupte cădeau vânturi sfârșeau orașe și orașele sfârșeau lumea se

venea toamna cea deasă, încâlcită precum n-aș fi putut nici s-o imaginez atâtea ramuri dezgolite brațe-ndoliate ce s-au întins spre pământ, toamna se ruga păgân, s-o iertăm toamna se ruga