de ce mă iubești și nu mă iubești

cât de frumos poate fi spusă o poveste de dragoste? noi doi am crescut unul într-altul. te-am iubit cu toate sufletele mele, te-am iubit pe de rost. tu. un cuvânt din două litere de care mă îndrăgosteam chiar atunci când tu și cu mine mă transformau într-un “și eu” fericit. acum, ne plimbăm alături, îți povestesc despre cum vreau să trăiesc, îmi iei palma, mi-o săruți râzi mă răsfeți mereu ai un fel de-al tău de-a fi când nu mai ai timp de mine. de ce mă iubești și nu mă iubești când sufletul meu e desenat cu creta pe șosea și tu conduci la fel de inconștient alături eu tac. suntem doar doi. ne plictiseam împreună acum câteva vieți în cișmigiu pe-o bancă înainte să plec spre casă, ne-am oprit într-o ultimă încercare să bem ceva și-apoi am început să trăiesc, fără nicio întroducere mă sărutai la kogălniceanu în stație, dacă mi-ar fi păsat ți-aș fi povestit că acolo am făcut eu liceul și pe scurt tot ce mi se păruse a fi viața mea până la tine doar că am decis mai bine să șocăm trecătorii într-un sărut așa nud încât am rămas doar suflete goale. te mai ascund undeva în mine doar că acum ești un bărbat matur, însurat, ai responsabilități și eu sunt o parte din ele te ocupi să faci rost de filmele care știi că-mi plac mă alinți în fiecare seară de noapte bună uneori îmi iei câte o sticlă de bacardi când mă vezi venind tristă de la serviciu, mă descalți mă săruți ca pe-un copil somnoros îmi gătești ce știi că-mi place și mereu îmi cumperi câte ceva, iar întotdeauna țigări pentru că știi că nu pot scrie altfel mă ascunzi în brațele tale când sunt prea mică să mai înfrunt orice. mă iubești nici nu-i nevoie să-mi spui. și alteori fug în mine departe sau în alți oameni, căutând să mă iubești sau să iubesc din nou.