Luna Tudor

Citește în sufletu-ți gol ce n-ai scris niciodată în al meu prea plin Ascultă ce-ai fi putut spune când nu știai să-mi vorbești Atinge-mă Atinge-mă așa cum mi-ai interzis să te simt Mai

atunci a venit ziua aceea, în care, dacă te uitai atent, chiar vedeai câtă simetrie există în lume cum nu poate exista echilibru perfect, doar o continuă mișcare a tuturor oameni purtând în suflet

tu ai vândut marea. în ziua în care am băut soarele și ardeau toate vocile din sângele meu cerul era plus infinit tu tu ai vândut marea buzele mele crăpate mi le-am mușcat în deplin deșert ard

și-apoi mă gândesc la toate poveștile nespuse din mine în noaptea asta, știai, luna pare înecată în fum de țigară mi-e dor de gândurile începute și rătăcite în aceste cotloane, asta, doar asta sunt

pornise. aștepta un verdict însă nimeni nu avea să i-l dea eram prea mult eu sau era prea mult din ea ademenitoare, îmi stătea în vertebre, un înger sau o târfă perfectă două caste într-o

într-o viață viitoare aleg sa fiu una dintre pisicile noastre o să mă uit la mine mereu și pe seară o sa torc undeva aproape aproape de schimbarea din tine într-o viață anterioară sigur tot o

nu știu niciodată cum să încep a-ți vorbi, cu toate continuările astea din mine prea brusc, m-am dezvelit de cuvinte până la o brutală înfrigurare dintr-un mine cât de al meu n-am învățat nici

jur că iepurele meu n-avea niciun ceas de buzunar abia după ce-a fugit am început să-i întorc rotițele, ora exactă să lovească în plin miază-noaptea deși de pe-atunci mi-era mereu frică

într-o bună zi voi fi și eu cealaltă femeie și atunci sufletul meu va avea gust de vin alb demi-sec, îți spun, pentru că singură voi alege ce gust va avea abandonul meu cum îl voi trăi sacadat,

n-am întâlnit niciodată un înger și astăzi, seducția îmi pare singurul motor al umanității. pauză de publicitate: sprijinită în coate, de bar, visez oameni noi și e prima oară când nu pot re-crea

- I- într-o zi, m-au evaluat niște oameni ca fiind excepțională, cu un X pe o foaie de hârtie mă pregăteam să-mi împletesc o coroniță de angajat model. alături, în mijlocul conversației, s-a

atunci, într-o zi, mă îndrăgostisem. amestecam gânduri grăbite în cafeaua mea, număram, calculam secundele până când am ridicat ochii. unu doi trei. până la zâmbetul exersat. într-o sintaxă

la ceasul ăsta doar ceața mai construiește orașul într-un anonimat perfect, mă asamblez cu răbdare, mi-am răsturnat sufletul pe covor și, pretențioasă, aleg bucățele din el trec mai întâi toate

la început, a fost o lume fără culoare. cineva mutase luna și lupii urlau, lupii, ei care au fost mereu cenușii. orașul era aproape și eu eram încă un om viu, dar singur, în întuneric. la

un strain matura toamna pe strada asta pustie mereu si frunzele aveau mii de suflete parcă mă durea risipa asta de frumusețe aproape la fel de mult precum golul fără de anotimp dintre coastele

decât atât, mai bine o mansardă întreagă prin care să alergăm prea desculți până ne vor durea tălpile de râs încăpem amândoi în același cotlon de vis și matematic nu-mi pot explica pentru ce, sau

pornise o fugă în mine și un ticăit din acela de ceas vechi, prăfuit, m-am prefăcut că plâng doar de la drumul ăsta împrăștiat și grăbit prin plămâni venea seara peste orașul atent asortat mă

și de-acum da, eu te pun ani la păstrare / și te-ascund prin tot atâtea buzunare de-acum te-nterzic categoric / fără a-ți mai zâmbi alegoric te salut cu frustare / și c-un punct de-ntrebare /

azi îmi zburau cele mai ciudate gânduri au format două aripi mari, negre grele se zbăteau peste ochii mei mari și ei, negri, grei. ți-aș fi vorbit dar nu știam despre ce, un moment mi-am

cuminte, te-ai adăpostit în visul meu și m-am trezit cu poftă de toamnă târzie, de paltoane și măinile noastre ascunse una-ntra-alta ne plimbam amândoi în fotografia veche a unui parc din copilăria

și... e prea târziu să mai împărțim cuvinte, uite cerul a ajuns să crească un suflet mai mare decât al nostru câți ani ai? și din ei cam câți ai trăit? da, chiar așa, cum se cuvine. cu

azi. și urăsc lumea întreagă. pofta de-a mușca din viață de a-ți vorbi. sunt doar tentația de-a fuma o țigară privind cum vântul aduce praf și pustiu un drum cu rădăcini dinspre cer spre